100% Electra – 0% electricity

Dintre piesele de teatru ale toamnei, ne-am mobilizat sa vedem la Londra doar ”Electra”, la Old Vic, cu Kristin Scott Thomas in rolul principal. Spectacolul avea toate premisele sa merite efortul. In ciuda mai multor experiente teatrale putin convingatoare, pastrez amintirea lui Scott Thomas in rolurile de cinema si am apreciat intotdeauna eleganta, ironia muscatoare, jocul temperat si tempestuos pe alocuri, cand era cazul. Pe scena, insa, n-am simtit nimic de la ea, in cele doua productii dupa piesele lui Harold Pinter in care am vazut-o. Speram ca in ”Electra”, intr-o scenografie minimalista, cu o partitura foarte intensa si intr-un format (circular, ca la ”Clarence Darrow”), care ia spectatorul partas la actiune, lucrurile o sa fie diferite.

Electra

Pentru ca nu sunt normala si caut intotdeauna experientele ”up-close”, am stat fix in primul rand, deschisa si dispusa sa intru in piesa cat si-ar fi dorit doamna Scott Thomas sa ma implice. Am un istoric de reactii emotionale extreme si la muzica si la teatru, daca ma atrage ceva definitiv, nu ma jenez sa las frau liber lacrimilor. Dimpotriva, cred chiar ca asta e menirea intregii experiente. Continue reading “100% Electra – 0% electricity”

John Wick

Trailerul de la “John Wick” a fost unul dintre acelea care ne-au convins ca trebuie sa vedem filmul la cinema. Desi, cand ai o varsta, stii deja ca trailerele sunt instrumente de vanzare, si nu de simpla persuasiune.

Keanu Reeves - John Wick
Keanu Reeves – John Wick

Am sperat sa gasim in el o cutie cu bomboane, asa cum ni s-a mai intamplat in trecut cu filme despre care, daca povestesc acum cuiva sub 35-40 de ani, primesc in schimb priviri goale:

a fost odata ca niciodata “Payback”, cu un Mel Gibson incapatanat, rezistent la tarnoseala ca Liam Neeson, dar elegant si cu umor; si posesor de caine; scena de debut a filmului, care, daca nu ma insel, se petrece odata cu genericul, e senzationala pentru ca e montata de un editor de geniu; Continue reading “John Wick”

Ruxandra Donose – ratiune si simtire

Solara, senina si serioasa in acelasi timp, Ruxandra Donose nu se incadreaza in tiparele a ceea ce noi numim, de obicei, “diva”, desi e evident ca in lumea operei exista, de multa vreme, un piedestal pe care sta scris numele ei. Cuvantul ”diva” e asa de departe de ea, incat nu am simtit nici una dintre noi nevoia sa-l mentionam, nici macar o singura data, intr-o discutie de aproape doua ore in care, altfel, am vorbit despre orice.

Are – sau este, dupa cum doriti – o voce maiestuoasa si agila, pe care poti efectiv sa o vizualizezi ca pe un brat de catifea de matase, de culoarea vinului de Bordeaux. Numara deja 50 de roluri intr-o cariera sclipitoare, dar fara ostentatie; plina de experimente si confirmari, dar ghidata de un instinct al constructiei metodice si rabdatoare.

Ruxandra Donose

Din familie de profesori si muzicologi, a invatat si a internalizat respectul si rigoarea in munca in asa masura, incat si astazi te surprinde cu pronumele de politete pe care le foloseste natural in discurs, cu modul extrem de inteligent cu care e capabila sa articuleze inefabilul scenei si al artei cantecului, cu calmul si cumpatarea cu care iti descrie momentele care i-au definit cariera si viata. Continue reading “Ruxandra Donose – ratiune si simtire”

Priceless Simona

Am avut de doua ori ocazia anul acesta sa o intalnesc pe Simona Halep, imediat dupa niste momente importante. Primul a fost in cadrul turneului WTA de la Bucuresti, la care a participat mai mult pentru bucuria fanilor din Romania, brusc atenti la ce se intampla pe terenul de tenis. Xerox e partener global la WTA, iar anul acesta parteneriatul global a insemnat o ocazie pentru noi sa o vedem pe Simona pe teren si apoi de aproape, cateva minute, dupa meciul din semifinala.

Al doilea a venit ca o surpriza de proportii astazi, cand dupa Turneul Campioanelor, la Showroom-ul Porsche din Pipera, Simona s-a intalnit cu o alta sportiva, un Porsche Carrera 4S rosu.

 Simona

Continue reading “Priceless Simona”

Povestea rescrisa prin interpretare

Guest post de Andra Bilici

Pentru ca sunt inconjurata de oameni frumosi, cu care impartasesc valorile in care cred si pasiunile pe care le urmez, recent am fost la un spectacol de teatru superb: The Crucible, la Old Vic.

Fara sa imi propun, in timp ce discutam despre turismul cultural in Londra si argumentam importanta intalnirii directe dintre un actor de film si public, am transmis entuziasmul meu mai departe, acasa, si am fost pusa in fata unui plan care m-a bucurat nespus: aveam bilete rezervate la piesa scrisa de Arthur Miller. Transpunerea pe scena londoneza sub coordonarea regizoarei Yaël Farber a reprezentat intalnirea mea cu teatrul ca spectacol complet.

Continue reading “Povestea rescrisa prin interpretare”

Exceptii si exemple

Saptamana trecuta, Fundatia eMAG a premiat mai multe echipe de olimpici internationali la matematica, fizica, informatica. Si pe profesorii lor. A fost o ocazie sa vad, urcand pe scena, cu emotii, stangacie si discursuri nesigure, tineri extraordinari, modesti, concentrati asupra pasiunilor lor, altfel decat cei ale caror poze imi agreseaza wall-ul de facebook si home page-urile publicatiilor.

Sunt ”exceptiile” – ne place sa ne consolam. Nu sunt multi ca ei, au parinti intelectuali, au nimerit la profesori buni si oricum toti vor sa plece in strainatate. Daca incearca sa spuna, timid, ca isi iubesc, totusi, inexplicabil tara, si ca vor reveni, chiar daca vor studia in strainatate, ii intampinam cu surasuri mucalite. Noi stim mai bine, n-o sa va mai intoarceti decat daca sunteti fraieri. Continue reading “Exceptii si exemple”

Cum il face haina pe om

Orice ar spune intelepciunea populara, hainele sunt foarte importante pentru noi. Sunt un instrument prin care ne exprimam personalitatea sau lipsa ei, cheful sau lipsa lui, prin care ne dorim sa atragem atentia sau, dimpotriva, sa ne facem nevazuti.

In consultanta, unde opinia subiectiva spune ca nu vinzi numai ceea ce stii ci si ceea ce esti, hainele sunt cu atat mai importante, desi rareori vorbim despre ele din aceasta perspectiva, de accesoriu de lucru.

Principiul aici – pentru ca, evident, exista un principiu care functioneaza infailibil si independent de trecerea timpului, este ca discursul hainelor trebuie sa completeze si sa sustina discursul tau. Nu sa-l inlocuiasca, nu sa-l submineze. Continue reading “Cum il face haina pe om”

Cum sa construiesti un teatru

Weekendul trecut am impartasit emotiile uneia dintre ultimele reprezentatii cu “Clarence Darrow”, one-man show-ul lui Kevin Spacey la Old Vic si, probabil, ultimul sau rol in calitate de director artistic al teatrului. Un spectacol de o intensitate extraordinara, de la inceput pana la final, in care, daca aveam impresia ca actorii “ard” in intervale de 1-2 minute intre “action” si “cut” si apoi se relaxeaza o perioada nedeterminata, ne-am convins cu totii de contrariu, pe parcursul a doua ore uluitoare, electrice.

Spacey paraseste Old Vic dupa 10 ani, lasand in urma un teatru renovat, bogat (cu o zestre de 20 de milioane de lire), invidiat (casierul de la Wyndham Theatre imi povestea cu oarecare obida ce repede se dau biletele la Old Vic), cu un program exceptional pentru tinerii actori ( Old Vic New Voices) si o suita impresionanta de evenimente de caritate sau de marketing cultural.

image Continue reading “Cum sa construiesti un teatru”

Nu e flamenco fara un sal…

Am descoperit salurile de flamenco prin 2000, mai precis atunci cand am vizitat pentru prima data El Pueblo Espanol, un fel de Muzeu al Taranului Roman, cocotat pe niste dealuri, in salbatica Barcelona. Casutele din satul spaniol gazduiau si atunci si acum negustori de produse artizanale, care mai autentice, care mai turistice, in fine, pentru toate gusturile. Ascuns in spatele unei terase acoperite enorme era micul magazin al lui Montse, mama salurilor si esarfelor spaniole.

Am ajuns sa o vizitez pe Montse de vreo trei ori in ultimii 10-15 ani, trec pe la ea de cate ori ajung in Barcelona, in parte ca sa vad ce minunatii mai adaposteste in magazin, in parte ca sa aud ce povesti mai insira. Nu are mai mult de 1,50, e bronzata si guraliva si tonica indiferent ca nimeresti sa-i treci pragul in cea mai arzatoare zi sau pe cea mai mohorata ploaie. Nu e nevoie sa vorbesti spaniola, ajunge sa intelegi si sa te intereseze salurile ei si imediat i se aprind ochii si se insufleteste povestindu-ti cate-n luna si in stele, de parca ultima data ai stat de vorba cu ea alaltaieri.

Image Continue reading “Nu e flamenco fara un sal…”

Kevin Spacey petrece vara la Old Vic

22 de spectacole mai precis. Pentru stagiunea cu care isi incheie mandatul de zece ani ca Artistic Director la Old Vic, Spacey propune un one man show, “Clarence Darrow”. E un alt text care evoca un personaj real, avocatul impetuos din “Procesul maimutelor”. Pe Clarence Darrow, Spacey l-a mai jucat acum cativa ani – in “Procesul maimutelor” (“Inherit the wind”), alaturi de o distributie britanica. Atunci mi-am dat seama ca accentul sudist poate fi, pentru supusii Majestatii Sale, la fel de dificil ca acela britanic pentru baietii de peste Ocean. Rolul lui Darrow e pretios pentru Spacey si pentru ca a fost interpretat pe vremuri de Spencer Tracy, idolul sau.

In filmul cu acelasi nume, lansat in 1991, Spacey juca pentru prima oara rolul lui Darrow – putin inainte de vreme. Dar atunci cand tine la o partitura, omul nu renunta. Si va fi interesant de facut o comparatie intre formatul de film din ’91 (destul de sarman, pentru ca Spacey de atunci nu era cel pe care il stim acum, cel putin nu in ceea ce priveste influenta financiara si devastatoarea siguranta de sine) si piesa de teatru de acum. Continue reading “Kevin Spacey petrece vara la Old Vic”

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑