100% Electra – 0% electricity

Dintre piesele de teatru ale toamnei, ne-am mobilizat sa vedem la Londra doar ”Electra”, la Old Vic, cu Kristin Scott Thomas in rolul principal. Spectacolul avea toate premisele sa merite efortul. In ciuda mai multor experiente teatrale putin convingatoare, pastrez amintirea lui Scott Thomas in rolurile de cinema si am apreciat intotdeauna eleganta, ironia muscatoare, jocul temperat si tempestuos pe alocuri, cand era cazul. Pe scena, insa, n-am simtit nimic de la ea, in cele doua productii dupa piesele lui Harold Pinter in care am vazut-o. Speram ca in ”Electra”, intr-o scenografie minimalista, cu o partitura foarte intensa si intr-un format (circular, ca la ”Clarence Darrow”), care ia spectatorul partas la actiune, lucrurile o sa fie diferite.

Electra

Pentru ca nu sunt normala si caut intotdeauna experientele ”up-close”, am stat fix in primul rand, deschisa si dispusa sa intru in piesa cat si-ar fi dorit doamna Scott Thomas sa ma implice. Am un istoric de reactii emotionale extreme si la muzica si la teatru, daca ma atrage ceva definitiv, nu ma jenez sa las frau liber lacrimilor. Dimpotriva, cred chiar ca asta e menirea intregii experiente.

Dar nu. Oricat m-am straduit sa inteleg, sa ma sincronizez emotional cu ce se intampla la cativa centimetri de mine, miracolul nu s-a produs. Intr-un spectacol care a durat mai putin de doua ore m-am uitat de mai multe ori la ceas, exasperata ca durerea, jalea aceea ”de tragedie antica”, vestita sa mobilizeze sau sa distruga emotional, era de fapt… exasperare. Electra reusea performanta de a se arata exasperata de propriile-i lamentari, de propria-i viata pe care, pe de alta parte, si-ar cam fi asumat-o un pic, eroic, de mama ucigasa dar nu si de tatal, la fel de ucigas, de fratele „mort” si apoi ”reinviat”. De tot si de toate, era exasperata.

Ca si cum asta n-ar fi fost suficient, varianta britanica a textului a inclus si un pic de ”comic relief”, deh, sa nu care cumva sa ti se para prea tragic spectacolul si sa nu mai ai chef de bere si chips-uri dupa aia. Intervenind fix ”in punctele esentiale”, momentele amuzante sau sarcastice reuseau sa sparga si ultimele urme de concentrare si empatie pe care reusisesi sa le construiesti cu ce se intampla pe scena. Hodoronc tronc!

Am comentat aseara la cald, pe Facebook cu o prietena care a vazut si ea spectacolul – avand prima experienta la Old Vic, ea a fost mai indulgenta, dar tot contrariata a iesit din sala, si neconvinsa, la fel ca mine.

Stiu ca toate cronicile spectacolului au fost laudative – dar publicul alaturi de care am parcurs drumul Elektrei a fost, saptamana trecuta, la fel de rezervat ca si mine.

Despre restul distributiei sunt, de asemenea, putine de spus – Oreste n-are nici motivatia, nici energia, nici rigiditatea morala a omului capabil sa-si omoare mama in numele dreptatii. Clytemnestra e rationala si usor dezgustata de lamentarile Electrei, pe undeva pe buna dreptate, dar nu are loc sa se desfasoare si e putin probabil ca ar arata prea mult chiar daca ar avea loc. ”Corul antic” e simpatic de urmarit – format din trei englezoaice din generatii diferite si cu un background cultural diferit, reactiile lor la aceleasi replici si aceleasi scene e divers si nuantat, desi conform conventiei ar trebui sa fie unitar.

Per total, a fost grozav ca am avut vreme buna in Londra, ceea ce e rar la final de noiembrie.

copyright photo – Standard.co.uk

Advertisements

Questions? Comments?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: