Nu e flamenco fara un sal…

Am descoperit salurile de flamenco prin 2000, mai precis atunci cand am vizitat pentru prima data El Pueblo Espanol, un fel de Muzeu al Taranului Roman, cocotat pe niste dealuri, in salbatica Barcelona. Casutele din satul spaniol gazduiau si atunci si acum negustori de produse artizanale, care mai autentice, care mai turistice, in fine, pentru toate gusturile. Ascuns in spatele unei terase acoperite enorme era micul magazin al lui Montse, mama salurilor si esarfelor spaniole.

Am ajuns sa o vizitez pe Montse de vreo trei ori in ultimii 10-15 ani, trec pe la ea de cate ori ajung in Barcelona, in parte ca sa vad ce minunatii mai adaposteste in magazin, in parte ca sa aud ce povesti mai insira. Nu are mai mult de 1,50, e bronzata si guraliva si tonica indiferent ca nimeresti sa-i treci pragul in cea mai arzatoare zi sau pe cea mai mohorata ploaie. Nu e nevoie sa vorbesti spaniola, ajunge sa intelegi si sa te intereseze salurile ei siĀ imediat i se aprind ochii si se insufleteste povestindu-ti cate-n luna si in stele, de parca ultima data ai stat de vorba cu ea alaltaieri.

Image

Asa am aflat ca “salurile de flamenco nu sunt tocmai spaniole, ci vin din Filipine, de la Manila, si nici de la Manila, ci la origine sunt chinezesti, doar ca spaniolii au aflat de ele pe filiera filipineza stii cantecul “unde te duci cu rochia ta chinezeasca, unde te duci cu salul tau de Manila” (de fapt, nu-l stiam, Montse, dar e ok, acum il stiu) pentru ca nici rochiile de flamenco nu erau asa cu volane la inceput, ci erau asemanatoare rochiilor chinezesti, stranse pe corp si oricum cand imbraci o rochie de flamenco – care nu e asa cum o stiti voi neagra sau rosie ci are cele mai nebunesti culori sau combinatii de culori – nu mai poti sa mananci si sa bei o zi intreaga si nici nu te mai asezi, ca nu ai cum se rupe rochia, si asa te ajuta cineva sa o imbraci, nu e asa de simplu, iar salurile aveau pe vremuri motive asiatice, ca doar erau filipineze, aveau case si peisaje si bambus si chipuri de oameni si pana in ziua de azi salurile cele mai scumpe la care se munceste aproape un an si care costa multe mii de euro sunt salurile care se numesc “cu o mie de chipuri” pentru ca sunt brodate cu 1000 de chipuri care nu seamana intre ele, dar spaniolilor nu le-au placut prea mult motivele asiatice si de aceea le-au inlocuit cu ce le-a placut lor, flori, uneori fluturi si pasari, iar culorile florilor se numesc “naturales”, adica n-o sa prea gasesti saluri cu flori albastre, ca noi nu avem prea multe flori albastre prin zona si preluam culorile chiar din natura, si fiecare sal e menit sa-ti acopere tot spatele, iar franjurii astia lungi sunt spectaculosi in miscare si trebuie sa-ti depaseasca degetele, dar nu prea mult, uite eu, pentru ca sunt mai scunda ca tine, trebuie sa-i tai, dar tu poti sa-i lasi asa, e pacat sa-i tai, fiecare sal are un miez si patru colturi identice, cum sunt buchetele astea de trandafiri aici, uneori poate sa aiba si o margine frumoasa, mai subtire, sau sa fie brodat in cercuri concentrice, baza e neagra, sau naturala, din matase, si firul cu care se brodeaza e tot din matase, salurile cu baza naturala sunt cele mai potrivite la rochiile negre, nu vrei sa suprapui negru pe negru, nu?”

La acest moment, abia, Montse mai respira, iar eu ii amintesc ca o urmaresc pe FB si ca am mai vizitat-o si in alti ani si zambesc incantata pentru ca iar am vazut o minune de sal manilez pe care, chiar daca nu o sa mi-l cumpar, o sa-l pastrez in amintire asa cum o pastrez si pe ea.

Advertisements

Questions? Comments?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: