Ruxandra Donose – ratiune si simtire

Solara, senina si serioasa in acelasi timp, Ruxandra Donose nu se incadreaza in tiparele a ceea ce noi numim, de obicei, “diva”, desi e evident ca in lumea operei exista, de multa vreme, un piedestal pe care sta scris numele ei. Cuvantul ”diva” e asa de departe de ea, incat nu am simtit nici una dintre noi nevoia sa-l mentionam, nici macar o singura data, intr-o discutie de aproape doua ore in care, altfel, am vorbit despre orice.

Are – sau este, dupa cum doriti – o voce maiestuoasa si agila, pe care poti efectiv sa o vizualizezi ca pe un brat de catifea de matase, de culoarea vinului de Bordeaux. Numara deja 50 de roluri intr-o cariera sclipitoare, dar fara ostentatie; plina de experimente si confirmari, dar ghidata de un instinct al constructiei metodice si rabdatoare.

Ruxandra Donose

Din familie de profesori si muzicologi, a invatat si a internalizat respectul si rigoarea in munca in asa masura, incat si astazi te surprinde cu pronumele de politete pe care le foloseste natural in discurs, cu modul extrem de inteligent cu care e capabila sa articuleze inefabilul scenei si al artei cantecului, cu calmul si cumpatarea cu care iti descrie momentele care i-au definit cariera si viata.

Pianul, primul instrument pe care l-a avut de strunit in copilarie si in perioada liceului a fost unul al invatarii. Pana spre varsta majoratului, parea sa fie “calea”, confirmata, de altfel de premii nationale si internationale. Cu toate astea fiecare aparitie in public a adolescentei timide era o incercare dificila, iar dialogul cu clapele nu reusea sa suprime chinul emotiilor de pe scena.

“Pianul era un alt instrument, un instrument in afara ta, concret, obiectiv, pe care il vezi si de care te servesti ca sa transmiti ceva. Era, cumva, daca vrei, mai usor sa-l stapanesti pentru ca e mai simplu sa controlezi ceva ce vezi si metodele sunt mai clare.” Desi mai simplu de controlat, nu era insa, mai direct.

Alternativa a venit ceva mai tarziu. Pentru ca vocea nu a fost acolo de la bun inceput, ci s-a format si a iesit la lumina tocmai la momentul deciziilor importante, al deciziilor pe viata.

“Pe langa orele de pian, trebuia cu totii sa luam si ore de canto, ca sa putem invata sa fim buni acompaniatori. Si doamna (Mioara Sirbu) Serafimovici, profesoara de canto, cand m-am dus la prima ora, a avut o reactie cat se poate de neta, am mai spus povestea asta, a zis o sa fac din tine o mezzo-soprana sa trasneasca scoala! Asta a miscat ceva in mine. Imediat m-a adus sa cant la clasa de canto, la clasa ei. Nu era o problema sa invat cateva cantece, la varsta aceea cantam deja sonate de Prokovief la pian si uite-asa a inceput totul.”

Pe langa vocea plina de culoare si textura, profesorii din liceu au mai avut o surpriza – cantand pe scena, fata in fata cu publicul, nu ascunsa in spatele pianului, Ruxandra Donose nu mai avea emotii. Si, desi intr-o postura mult mai expusa, nu mai resimtea presiunea scenei, ci oportunitatea dialogului. “Cand instrumentul este in tine, nu mai exista niciun fel de bariera intre minte, suflet, ce vrei sa transmiti si instrument. Chiar tu esti instrumentul. Vocea iti ofera posibilitatea sa te exprimi direct – iar cand vrei neaparat sa exprimi ceva, gasesti si calea de a o face.”

“Exact asta s-a si intamplat – de pe scena, cantand, ma uitam in ochii oamenilor, simteam ca le transmit ceva si ca, la randul lor, ei imi dau ceva inapoi. Si asa a avut loc schimbarea. Am simtit imediat ca asta este calea corecta pentru mine, dar evident ca o asemenea schimbare nu a putut sa fie pusa in practica imediat. Asa cum ai de condus un vas pe apa, nu poti sa-i schimbi brusc directia, trebuie sa o iei usor. Plus ca trebuia si intelectual sa ma hotarasc, iar pentru asta aveam nevoie sa inteleg avantajele, dezavantajele.”

De la pian la opera, intr-adevar, nava trebuia sa vireze sub un unghi larg.

“Pian si canto – sunt profesii cu totul diferite, ba chiar iti impun un cu totul alt mod de viata, exact asa mi-a spus si tata (Vasile Donose – compozitor, muzicolog, director al Teatrului de Revista Constantin Tanase in anii ’80). Si dupa ce am intors totul pe toate fetele, mi-am dat seama ca alesesem deja si ca nu aveam incotro, trebuia sa fac asta si nu am regretat niciodata decizia.”

“Abia atunci m-am simtit libera, iar timiditatea a putut sa fie data la o parte. Am trecut peste ea pentru ca eram ancorata in ceva ce era foarte real pentru mine. Pe scena apar tot felul de fatete ale tale pe care le descoperi si care te ajuta sa intri in relatie cu lumea. In viata de zi cu zi, trairile noastre sunt limitate, pe cand in roluri, mergi pana la capat, totul in opera are o intensitate mult mai mare.”

Tehnica s-a format in timp si, mai in gluma mai in serios, Ruxandra marturiseste ca abia la maturitate a reusit sa-si inteleaga si sa-si controleze vocea foarte bine. Daca in literatura “le style c’est l’homme”, si in opera e la fel. Fiecare instrument e diferit, fiecare profesor e diferit, cu metoda sa proprie de a ajunge la tehnica iar aceasta e buna sau nu, in masura in care se potriveste instrumentului tau.

Un cantaret “de cursa lunga”, Ruxandra Donose a fost protagonista, dar a avut si roluri secundare memorabile; a imbracat crinoline, dar si ciorapi cu plasa; paiete, dar si costume barbatesti. A jucat pe toate scenele mari, a incercat toate formatele de spectacol. Care ii place cel mai mult? Previzibil, “imi plac toate formatele. Imi place sa interpretez un personaj, cat se poate de sincer, de credibil, si de complet, imi place transformarea, costumul, peruca, de cate ori n-am jucat roluri de baiat, dar imi place si sobrietatea concertului, sa stai si pur si simplu sa canti in fata orchestrei. De ce folosesc cuvantul sobru? Nu stiu de ce.”

La Berlin, in Rosenkavalier

Nu are senzatia ca in concert trebuie sa compenseze pentru lipsa decorurilor si a ansamblului de suport si sa umple scena de una singura? Imprevizibil, nu.

“Chiar atunci cand canti o opera in concert (pentru ca un oratoriu e sobru oricum, e clar ca stai pe loc cat canti, exista o anumita spiritualitate) incepi sa te intrebi pana la ce moment e cazul sa interpretezi personajul, avand in vedere ca esti imbracat in hainele tale. Din ce punct interpretarea incepe sa devina penibila, din ce punct incepi sa sari calul? Sunt situatii in care interpretez un rol de baiat, dar e foarte clar ca sunt fata, chiar daca sunt in pantaloni si am un duet cu o soprana imbracata intr-o rochie cu paiete. Pe scena, cand e spectacol de opera, interactiunea este alta decat in concert, dar in concert un gest de tandrete exagerat poate arata penibil.”

“Incerci sa exprimi mai mult cu vocea, prin frazare, totul se concentreaza pe expresivitatea muzicii. Rezultatul poate ca e putin mai sobru, e altfel in orice caz. A treia varianta este cea de recital cu pianul in care, practic, canti ce vrei tu si arii si lieduri. Mi se pare ca fiecare lied e o poveste, iar mie imi place sa spun povesti.”

“Recitalul e o forma foarte speciala in care realmente esti doar tu si publicul. Pianistul de langa tine trebuie sa fie una cu tine si in rest, nimic – fara lumini, fara costume, fara orchestra, fara dirijor, numai tu. De obicei, la recitalurile de lieduri ramane si lumina mai sus in sala decat la spectacolele de opera. La opera nu prea vezi publicul – iti distrag atentia reflectoarele, orchestra din fosa, publicul e undeva acolo pana la caderea cortinei cand se aprinde lumina. Pe cand in sala de recital esti cu ei, ii privesti, comunici, si atunci primesti foarte mult si de la ei. Imi plac toate trei formatele, ca sa raspund la intrebare. De recital am un dor mai mare, am cantat mai putine recitaluri.”

Cel mai recent recital, cel de la Wigmore Hall – un debut intr-un spatiu care prevesteste momente artistice magice – a stralucit tocmai prin intensitatea relatiei pe care Ruxandra Donose a stabilit-o cu publicul si prin eleganta si naturaletea cu care si-a purtat spectatorii de la ariile lui Bizet la liedurile lui Enescu si Faure de la Verdi la Rossini.

Ultimul, dar nu cel din urma este formatul de studio. “Am participat la foarte multe proiecte de studio, am si inregistrat live spectacole, concerte cu orchestra, oratorii.” Pe scurt, a simtit presiunea studioului, in care totul trebuie sa iasa perfect intr-un interval foarte scurt de timp.

“Am scos un CD cu lieduri romanesti, in Anglia, pe muzica lui Nicolae Bretan, o muzica foarte directa, inspirata din folclor si romante, pe textele unor poeti romani foarte cunoscuti si foarte iubiti, ceva foarte de suflet. Am inregistrat tot discul in doua zile, aproape in direct, pentru ca in acelasi timp cu inregistrarile, eu aveam spectacole la Glyndebourne cu Cenerentola. Intre doua spectacole, m-am dus in studio, in Tara Galilor si am cantat de dimineata si pana seara, ca sa putem inregistra CD-ul acela. A iesit superb si va ramane unul dintre discurile mele preferate.”

Cenerentola, la Glyndebourne, 2005

Anul acesta, lista inregistrarilor Ruxandrei Donose include un multi-premiat “Tamerlan” de Haendel, foarte bine primit de public; un disc autograf, realizat integral in Romania – ”Romance” – in care a adunat toate ariile care o definesc si pe care le iubeste – si apoi, o inregistrare surprinzatoare – o opera de Antonio Caldara literalmente nemaiauzita.

O lucrare de baroc timpuriu, “La concordia de’ pianeti” este una dintre experientele inedite prin care Ruxandra Donose trece, periodic, atunci cand simte ca, prin intermediul lor, poate descoperi ceva nou in ea sau in muzica.

“De la premiera ei absoluta, “La Concordia de’ pianeti” nu s-a mai reprezentat pana cand am venit noi. Noi i-am dat glas acum cateva luni, cand a fost concertul live in care am cantat-o. Caldara are arii antice pe care, cand studiezi canto, le inveti inevitabil, alaturi de lucrarile lui Scarlatti, Paisielo, Caccini; e barocul acela care nu e, inca, atat de romantic ca al lui Haendel, are o forma riguroasa, in fapt un suport pe care tu vii si-ti asezi virtuozitatea vocala. Regulile compozitiei pe vremea aceea stabileau ca melodiile sunt simple, special ca tu sa le imbogatesti. Cantaretul era si compozitor.”

Asta explica foarte bine implicarea sa intr-un proiect care altfel ar putea parea exotic – “nu numai ca aveai voie sa contribui la partitura, sa adaugi, dar chiar trebuia sa o faci. De aceea, ce va asculta lumea pe acest disc este versiunea noastra, si ariile asa cum le-am scris eu si cum le-am interpretat eu. Eu am compus varianta aceasta pentru Caldara, de aceasta data. Si m-am bucurat foarte mult, pentru ca am studiat si pian si compozitie cand eram studenta si in acest proiect am putut sa valorific si aceasta latura.”

Pasiunea pentru povesti, inteligenta care o ajuta sa exprime tainele profesiei, experienta pe scenele lumii – de salile de 4000 de locuri, din Statele Unite, la cele intime, de recital, de cateva sute de locuri – zecile de partituri studiate si interpretate si cele cinci limbi straine pe care le stapaneste fac din Ruxandra Donose nu numai un interpret exceptional, dar si un potential mentor valoros. S-a gandit vreodata la profesorat? Sigur, dar pana atunci mai e vreme…

Advertisements

One thought on “Ruxandra Donose – ratiune si simtire

Add yours

Questions? Comments?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: