D’ale managementului

Am fost de dimineata la o conferinta frumoasa de management in care, in fine, am auzit oameni care vorbeau cu pasiune si convingere despre ce fac ei din postura de CEO si mai putin despre ce-au citit ca fac altii. Am plecat din sala Le Diplomate de la Hilton cu bucuria ca iata, avem oameni frumosi si valorosi in tara, care au invatat si au primit incredere si au ajuns in etape de varf ale carierei lor si se simt bine cu ceea ce fac. Si cu spiritul asta roz trebuia sa ajung la birou.

Doar ca m-am oprit pentru o cafea la braseria de la Hilton. Pe care o stiu de mult, ca e un loc elegant si ok, cu oameni simpatici, unde poti, cand iti permit dietele, sa mai mananci si o prajitura buna. Chelnerul care se apropie de masa noastra vorbeste un pic ciudat romaneste si, curioasa cum sunt, ma uit pe badge. Il cheama Max, nu e de pe la noi, dar apreciez efortul sau de a invata o limba care e pe cat de simpla, pe atat de utila in afara granitelor noastre ;-).

Facem comanda, primim cafelele si sucurile. Max o insoteste pe una dintre fetele de la bar, ii ia pe rand tavitele din mana, cu maxima atentie si minim de graba le plaseaza pe masa in fata noastra, aplecandu-se prea mult si intrandu-ne “in suflet”, cum spune romanul. Spuma de lapte curge din ambele cesti, pentru ca, in ciuda atentiei, Max nu pare sa aiba precizie. Asa ca Max cere fetei servetele si, cand le primeste pe farfurioara, in loc sa ni le lase pe masa, se apleaca din nou in sufletul nostru si ne sterge farfurioarele si cestile. Dupa care, fara sa ne mai lase vreun servetel, da sa plece, nu inainte de a ne intreba daca totul e ok. Continue reading “D’ale managementului”

Un Dr. Faustus Kit dekit

Cand eram mica si o vedeam pe mama ca nu are nici o reactie dupa un film, o supa sau un desen de-al meu, o intrebam direct: cum ti se pare ca a iesit, mama? e, a iesit cat decat… Era semnul ei ca e politicoasa, dar ca vrea sa cam incheiem discutia.

Cam asa e si cu “Dr. Faustus” de la Duke of York Theatre din Londra, in care rolul titular e detinut de Kit Harington, pe care toata planeta il stie drept Jon Snow si despre care toti stim ca nu stie nimic.

image

Englezii, care sunt maestri in a vinde orice, inclusiv pielea ursului din padure, s-au gandit foarte bine ca, fix in perioada dintre sezonul 5 si sezonul 6 din Game of Thrones, ar merge sa-l vedem in viata pe Kit Harington pe una dintre scenele londoneze. Si, ca sa incep cu sfarsitul, s-au gandit bine. La final de spectacol, la iesirea artistilor (care, ce sa vezi, da chiar in strada principala) nu asteptau doar doua limuzine negre, ci si cohorte de admiratoare, gata sa-l invete pe Jon Snow a thing or two. Continue reading “Un Dr. Faustus Kit dekit”

Motive sa-ti iubesti munca

Am incheiat astazi a doua sesiune a proiectului #ScoalaFlanco. Putea sa fi fost “un proiect cu bloggeri” sau “un microsite” sau “o activare in magazin”. In fine, putea sa fi fost orice chestie la moda in PR si in social media, dar din fericire, am avut un client care ne-a lasat sa ne desfasuram dupa cum am crezut de cuviinta.

Nu scriu des despre ce facem la birou si nu va imaginati ca aceasta este vreo cale ieftina si piaristica de a promova un proiect comercial ci, pur si simplu, e o bucurie.

Am inceput Scoala anul trecut, cu un grup de bloggeri minunati, care au crezut in ideea noastra si au muncit, fiecare, ca sa o puna in practica, pentru ca le ceream sa fie profesori, sa se expuna, sa dea din casa, sa-i invete si pe altii, sa fie generosi. Fara alte cai de comunicare decat social media, Scoala a ajuns anul trecut la aproape un milion de oameni. Iar anul acesta trebuia, evident, sa fie mai si mai si mai. In fine, daca asteptarile erau oricum mari, Scoala trebuia sa fie #pesteasteptari, ca doar asa suna si sloganul clientului.

DAP_5457
Invitatii de la MasterClass Scoala Flanco – photo: Dragos Asaftei

Continue reading “Motive sa-ti iubesti munca”

HoC #4

De patru ani, primavara mea incepe cu un weekend dedicat lui Kevin Spacey. Sunt fan declarat, de multa vreme, nu doar pentru cariera sa de actor de cinema, dar si pentru cea de teatru, pentru initiativele sale in beneficiul tinerilor actori, pentru ce a lasat in urma la Old Vic, pentru geniul sau in materie de fundraising si management.

De patru ani, campaniile de promovare care preced fiecare noua serie a House of Cards sunt, pentru mine, la fel de interesante ca serialul in sine. Echipa fabuloasa adunata in jurul lui Spacey isi propune, si reuseste, sa faca, de fiecare data, nefacute. Un serial de 50 de milioane de dolari livrat sezon cu sezon, direct pe internet. Un serial filmat in 4k. O pre-vizionare a primelor sase episoade dintr-un serial american, intr-un teatru englezesc. O schimbare a comportamentului de consum pentru toate serialele – de la watching la binging. O promovare a unui joculet pe telefon (Monument Valley) care le-a adus creatorilor nu numai o caruta de bani, dar si un contract cu Mercedes. Anul acesta, alt joculet, alte product placement-uri pe care va invit sa le descoperiti.9a430b50-b30c-0133-b381-0e438b3b98d1

Continue reading “HoC #4”

Tosca la Royal Opera House – renasterea si nasterea unui spectacol

Anul acesta am avut parte să retrăiesc, în ianuarie, bucuria sărbătorilor de Crăciun, cu un mănunchi de spectacole inspirate, de experiențe neprețuite și întâlniri de suflet. Am plecat spre Londra special ca să ajung pe 6 ianuarie, la Covent Garden, la una dintre repetițiile finale cu ”Tosca”, spectacolul creat de Jonathan Kent acum 10 ani, pentru Angela Gheorghiu.

Încă de pe atunci, era gata să-și asume rolul Floriei Tosca printr-un transfer de personalitate care nu îi e oricui la îndemână. ”Nu un tigru”, ci o femeie în toate nuanțele feminității: matură și adorată, dar adolescentină și nesigură pe sine; puternică, dar vulnerabilă în dragoste; șăgalnică, dar și calculată; geloasă, dar și lucidă; capabilă nu de un sacrificiu, ci de un șir de sacrificii… Pe scenă și chiar pe DVD, Angela Gheorghiu a fost și ESTE Floria Tosca – are până și occhi neri

ROYAL OPERA

Continue reading “Tosca la Royal Opera House – renasterea si nasterea unui spectacol”

A Christmas Carol la Londra

Am avut intotdeauna strangeri de inima cand citeam cartile lui Dickens. Le-am citit copil fiind, pe vremea cand inghetam la coada la portocale in fiecare iarna si imi incepeam ziua cu ceai si o felie de paine cu margarina (de aici, pana in ziua de azi, aversiunea mea profunda pentru micul dejun; stiu, nutritionistii o sa-mi sara in cap, nu dati cu parul, orice ati face tot nu-mi schimbati parerea). Ideea e, chiar si pe vremea aceea, sordidul din cartile lui, traumele prin care trec copiii, personajele malefice, dezgustatoare, odioase de-a dreptul ma infiorau.

Jim Broadbent

De la un punct incolo, am renuntat. M-am indreptat spre carti mai apropiate de varsta mea, care ma ajutau sa visez in loc sa-mi hraneasca cosmarurile si, ulterior, rar am mai pus mana pe Dickens.

Dar m-am dus cu incredere sa vad A Christmas Carol la Londra, pentru Jim Broadbent. Continue reading “A Christmas Carol la Londra”

The h8ful 8 – not a western, not a movie…

Cel de-al 8-lea film al lui Tarantino, The h8ful 8 a fost lansat in Europa pe 8 ianuarie, evident. Fanii trebuie sa stie cat asteapta, ce asteapta, de ce asteapta etc etc. Totul e parte din ritualul gandit de un creator de film pe cat de nebun pe atat de genial, foarte constient acum de valurile pe care le starneste fiecare creatie a sa.

The-Hateful-Eight

Productia filmului a fost, se pare, cu peripetii. Scenariul a ”scapat” in public inainte de vreme si pentru ca scenariul e miza la Tarantino, il inteleg de ce aproape ca a renuntat sa mai faca filmul. Dupa cum ma si bucur ca l-a facut.

Continue reading “The h8ful 8 – not a western, not a movie…”

James McAvoy’s Frankenstein

Am mers sambata sa vad ”Victor Frankenstein” in cunostinta de cauza. Ma asteptam sa vad cinematografie buna, un scenariu prost si un actor stralucit. Fix asa s-a si intamplat.

Marea Britanie are cei mai buni monteuri, fapt confirmat si in ”Victor Frankenstein”. Filmul nu numai ca este taiat foarte frumos, dar are si o grafica eleganta si desteapta, care puncteaza pasiunea pentru stiinta a celor doi protagonisti. Daca veti observa similitudini cu ”Sherlock”, ele nu sunt intamplatoare, regizorul Paul McGuigan a condus mai multe episoade, printre care si pe cel mai remarcabil din tot serialul, ”A Scandal in Belgravia”. Continue reading “James McAvoy’s Frankenstein”

Angela Gheorghiu – Golden Jubilee

Sunt putine lucruri pe care le regret in viata. Unul dintre ele este ca n-am ajuns sa o intalnesc mai devreme pe Angela Gheorghiu. Sa ma pot bucura mai devreme de fiorul electric extraordinar pe care vocea ei, live, il transmite de pe scena, fie ca e vorba despre un concert sau un spectacol grandios de opera.

11944976_10153670314084456_1479126178_n

Primele mele amintiri cu ea sunt vechi si foarte dragi – dupa amiezele petrecute cu bunicul meu, cand invatam impreuna despre muzica urmarindu-i pe Leonard Bernstein, Placido Domingo, Mirela Freni si… de la un punct incolo, pe Angela. Timbrul unic, expresivitatea ochilor ei negri, instinctul teatral care o făcea să ”treacă” prin ecran, fie că era alb-negru, fie, mai apoi, color… Nimic nu-i putea opri energia emotionala, intensitatea, focul sacru.

Multa vreme, am crezut ca n-as putea vreodata sa ajung sa o vad live. Un spectacol cu Angela Gheorghiu, intr-una din marile case ale operei din lume, era doar un punct pe bucket list. Si totusi, acum trei ani, un ”La Boheme” la Gran Teatre de Liceu a fost momentul de revelatie. Si inceputul unei dependente de care, daca stau bine sa ma gandesc, sunt foarte incantata.

Despre momentul primei intalniri am scris aici. Dupa ”La Boheme” au urmat concerte, spectacole cu ”Adriana Lecouvreur”, ”Tosca” (cea mai buna Tosca din ultimele 41 de distributii, dupa cum imi spunea complice vanzatorul de bilete de la Opera din Viena, care le vazuse pe toate), ”Werther”, ”La Rondine”. Momente de poveste. Seri pe care le pastrez in suflet. Surse de energie la care fac apel cand am o zi grea.

11998648_10153670315394456_1336542942_n

Intr-o cariera internationala de 25 de ani, Angela Gheorghiu a dus nu numai renumele vocilor lirice romanesti, dar si cantecul romanesc, pe scene unde cu greu si rar ajunge – la Victoria & Albert Hall in Londra, la Scala, la Los Angeles, la Barcelona, pe O2 tot la Londra, la Amsterdam. A deschis porti pentru alti romani cu har, a marcat cariere pentru alti interpreti ajunsi acum, la randul lor, superstaruri internationale ale operei. Pentru ea s-au scris noi partituri si s-au construit noi productii. In concert, strabate lumea aproape in fiecare an, peste tot asteptata cu drag si cu sali pline, peste tot daruind iubire si bucurie, peste tot intalnindu-si fanii cu eleganta si incantare. Daca as indrazni sa mai scriu mult, doar ca o trecere in revista, tot as ineca textul in superlative.

Anul acesta, numai, Angela a fost Charlotte la Viena si la Festivalul de la Salzburg, Adriana la Opera Bastille si urmeaza Tosca la Metropolitan. Ceea ce, pentru multi, sunt momentele de varf ale carierei, sunt pentru Angela Gheorghiu parte din programul unui singur an. Anul 25.

Cand ii urez Angelei Gheorghiu ”La Multi Ani!” fac, de fapt, o urare egoista – pentru ca imi doresc si sa o pot vedea in continuare pe scena, cu aceeasi voce tulburatoare, cu aceeasi prezenta magica si calda, cu acelasi umor si aceeasi lumina in suflet si in ochi.

11992392_10153670315389456_186710263_n

La multi, multi ani, doamna!

Blog at WordPress.com.

Up ↑