Cinci femei si-o piesa

Am citit ”Pe aripile vantului” cand eram mica, pe vremea cand ai mei se intrebau ce naiba as putea intelege eu din cele doua volume scrise de Margaret Mitchell. Eheee… Filmul l-am vazut mult mai tarziu, dar evident ca am fost fascinata de Vivien Leigh. Iar ideea de a-ti face fuste sau rochii din draperii mi s-a parut intotdeauna foarte practica, mai ales daca ai draperii din brocart sau shantung de buna calitate. Cum avea Scarlett.

Lamia

Saptamana asta am fost sa vad “Ultima conferinta de presa”. O piesa despre Vivien Leigh. Scrisa de Marcy Lafferty (o actrita americana), in disperare de cauza, intr-un moment in care nu gasea nici un text care sa ii puna in valoare expresivitatea si pasiunea pentru teatru. Altfel, Lafferty, cu studii serioase de balet si de teatru, ar fi ramas in istoria digitala doar prin faptul ca a fost, la un moment dat, sotia lui William Shatner, alaturi de care a si jucat, de altfel, in Star Trek…

La noi, “Ultima conferinta de presa” prinde viata prin intermediul Lamiei Beligan, care marturiseste ca piesa i-a fost recomandata de tatal sau. Recomandarea a fost inspirata, pe scena Lamia e fragila, frumoasa, seducatoare si nebuna cu convingere si sensibilitate.

Costumele sunt clasice, minimaliste si putinele accesorii sunt folosite inteligent. Scenografia e simpla, totul lasand ca accentul sa cada pe protagonista.

Incursiunea la persoana I in viata englezoaicei Vivien Leigh e o ilustrare perfecta a vorbei ”ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa ti se indeplineasca”. Frumoasa si voluntara (la fel ca Margaret, Scarlett si Marcy) Vivien pune ochii pe cel mai mare actor al vremii si pe cel mai bun rol feminin al vremii, in cel mai popular film al vremii, ecranizare a celui mai popular roman al vremii. Si, desi toate i se indeplinesc intocmai si odata, fix acesta este momentul in care viata ei incepe sa o ia razna.

Tumultul emotional e redat cu buna intelegere de gratioasa Lamia Beligan, singurul repros pe care as avea a i-l face fiind acela ca incepe piesa pe un ton destul de ridicat si nu lasa loc suficient la crescendo. Sala de la Excelsior fiind mica, permite si niste pianissimi la inceput, care ar da mai multa forta celei de-a doua parti ale piesei. Asa, s-ar putea stabili si un dialog mai cald si mai apropiat intre protagonista si public, altfel textul avand aceasta problema, recunoscuta si in varianta originala de interpretare, a unei conferinte de presa cam fara obiect.

Evident, ne-am prins ca e o conferinta de presa in afara timpului si a spatiului. Ne-am prins si ca acesta este motivul pentru care chipul Lamiei, foarte frumos si gracil de altfel, nu e nici machiat cum ar trebui, nici iluminat cum ar trebui. Lumina pentru care au optat realizatorii spectacolului de la Excelsior este ori spectrala, ori foarte cruda si aici iar am de comentat. E pacat sa te lipsesti si de machiaj si de o lumina mai blanda, care ar fi putut sa o puna mai bine in valoare pe protagonista si sa-i scoata in evidenta asemanarile fizice cu eroina.

Per total, ”Ultima conferinta de presa” este un spectacol care te pune pe ganduri si te indeamna sa revizitezi cartea filmul si notele biografice pentru nu mai putin de cinci femei, care mai reale care mai putin :-).

LE – Cele cinci femei din titlu sunt, de-a dreptul, sase, daca o punem la socoteala si pe Blanche din A Streetcar Named Desire, mentionata si ea in piesa. Gratie ei, mai plecam de la spectacol cu un citat recontextualizat miscator – The opposite of death is desire.

Poze reusite din timpul repetitiilor gasiti aici

Advertisements

Questions? Comments?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: