Am avut intotdeauna strangeri de inima cand citeam cartile lui Dickens. Le-am citit copil fiind, pe vremea cand inghetam la coada la portocale in fiecare iarna si imi incepeam ziua cu ceai si o felie de paine cu margarina (de aici, pana in ziua de azi, aversiunea mea profunda pentru micul dejun; stiu, nutritionistii o sa-mi sara in cap, nu dati cu parul, orice ati face tot nu-mi schimbati parerea). Ideea e, chiar si pe vremea aceea, sordidul din cartile lui, traumele prin care trec copiii, personajele malefice, dezgustatoare, odioase de-a dreptul ma infiorau.
De la un punct incolo, am renuntat. M-am indreptat spre carti mai apropiate de varsta mea, care ma ajutau sa visez in loc sa-mi hraneasca cosmarurile si, ulterior, rar am mai pus mana pe Dickens.
Dar m-am dus cu incredere sa vad A Christmas Carol la Londra, pentru Jim Broadbent. Englezii s-au dus, din acelasi motiv cu mine, dar cu scepticism. Ebenezer e un batran ursuz, zgarcit si fara suflet. Si, cumva, in interpretarile precedente, mi s-a parut ca mai degraba fantomele il sperie intru a deveni mai bun. Ca si cum i-ar creste un suflet. La final, accesul lui subit de generozitate mi se parea la fel de bizar ca acelea ale oamenilor in varsta care se caiesc si devin bisericosi cu ideea ca ar putea sa triseze pe final si sa-si castige accesul in rai pe scurtatura.
Dar Jim Broadbent… Face ca efectiv sa poti vizualiza miracolul dezghetarii unui suflet. Finalul e o eliberare – omul care nu si-a permis o viata intreaga, din motive complet strambe, sa fie bun si generos, sa ofere si sa primeasca iubire, se redescopera. Ok, e si un final socialist, dar emotional, e foarte frumos.
Productia londoneza e, de asemenea, frumoasa si desteapta. Pentru ca e o piesa pentru copii mari, decorurile sunt in carusel, asemenea unei carti de copii pop-up, cu un aspect de carton superb colorat care iti fura privirea si… e si eco 🙂
Toata piesa e tinuta in spate de sapte actori foarte talentati care schimba costume si roluri cu entuziasm, ca intr-o joaca.
Scenariul, e, de asemenea, o joaca in care replicile rimate dau un gust dulce-amarui reprezentatiei de la bun inceput. In asa fel incat piesa e o prajitura de Craciun cu o morala mai plauzibila si fara atata coaja de nuca amara cum era versiunea originala – romanul.
Bilete mai gasiti aici, daca sunteti prin Londra. Piesa se joaca pana pe 30 ianuarie, la Noel Coward Theatre.
Sorana Savu 
Questions? Comments?