Search

Sorana Savu

Truth is in the eye of the beholder

Celine Dion – turneul european

Multe semne de intrebare au planat asupra concertului de sambata seara, de la Paris, al lui Celine Dion. Dupa tragediile sale personale sfasietoare, era greu de crezut ca va regasi forta de a urca pe scena si, mai ales, de a-si infrange lacrimile innodate in barba cand aproape fiecare cantec pe care il are de cantat pare a avea o legatura cu Rene Angelil. In plus, Parisul in plin campionat european de fotbal oferea si el destula neliniste. Dar…

Am ales un titlu banal pentru ca altfel as fi scris titluri a la Click si Libertatea si ati fi zis ca am luat-o razna. Mai ales ca mare fan Celine Dion n-am fost niciodata. Dar…

Celine 2

Nu mi s-a intamplat pana acum sa plang necontrolat la doua cantece pe care nu le stiam, doar incarcandu-ma de emotia unei voci nepamantene si de reactia extraordinara a unei sali de 20.000 de oameni.

Nu am vazut vreun interpret care sa declare la inceput de concert ca nu se va schimba si nu se va misca de pe scena pe toata durata concertului pentru a pastra legatura cu publicul continuu, 2 ore. Si sa si faca asta.

Nu am auzit pe cineva capabil sa treaca de la ”It’s all coming back to me now” direct la refrenul din “Power of love” si la partea a doua a cantecului, care e, evident, cea mai grea.

Nu am vazut cantaret capabil sa cante fara pauza si fara o gura de apa timp de 90 de minute. Nu am vazut cantaret capabil sa-si inghita emotiile si durerea si din ele sa creeze un show pe cat de retinut ca desfasurare scenografica pe atat de dezlantuit la nivel vocal. Nu am vazut pana pe 25 iunie.

Celine 1

Continue reading “Celine Dion – turneul european”

Iubire cu OCD

Festivalul International de Teatru de la Sibiu nu e numai despre teatru. Surprizele cele mai mari mi le-au produs, in fiecare an, reprezentatiile de dans. Adica, la teatru ma asteptam, dar la dans de mare clasa, sincer, mai putin. Anul acesta nu a facut exceptie.

Am mers, intr-o companie selecta, tot la Fabrica de Cultura, unde parca a tunat si a adunat crema spectacolelor, pe Triajului 1-3, sa vedem OCD Love, spectacolul trupei israeliene L-E-V.

De la ei am si aflat ca LEV inseamna “inima”- cu alte cuvinte, oameni pregatiti inca din titlu sa exploreze profunzimile dramei sau elevatia extazului. O trupa de sase dansatori cu suflet si cu tehnica de atleti, yogini, practicanti de arte martiale.

Spectacolul debuteaza cu un solo care stabileste tonul intregii reprezentatii, respectiv te reduce la tacere si la niste periodice suspine de uimire pentru ca e imposibil sa nu te miste controlul miscarii, modul in care ea reverbereaza muzica pe scena, iluzia ca solista e double-jointed. Nu e.

Atinsa eu insami si de OCD si de Love, desfasurarea de forte si de forta a trupei israeliene mi s-a parut foarte explicita. E o transfigurare, in dans, a indoielilor si metodelor de supravietuire ale omului modern, care oscileaza intre dorinta de a-si controla existenta si de a-si lasa sufletul sa piarda controlul in iubire.

iubire-cu-nabadai-2

Continue reading “Iubire cu OCD”

Tu de cate ori ai vazut Faust?

Anul trecut, la Sibiu, la Fabrica de Cultura, m-am simtit oarecum in afara gastii cand am primit aceasta intrebare. Anul acesta am primit un tricou care atesta, rosu pe negru, ca problema s-a remediat si ca da, am vazut Faust. Dar era absolut necesar sa vad spectacolul lui Silviu Purcarete si a doua oara pentru ca asa e el, te lasa cu o dorinta intensa de a reveni. Pentru ca nu-ti crezi ochilor si urechilor. Pentru ca nu poti uita mirosul de kerosen.

Am re-vazut Faust in ultima zi de #FITS2016, in conditii privilegiate, precedat de o conversatie intensa de dimineata, cu o prietena foarte buna care traieste in lumea teatrului si a filmului si de o alta conversatie, mai in fapt de seara, cu …Mefistofelia Popii. Continue reading “Tu de cate ori ai vazut Faust?”

Cinci femei si-o piesa

Am citit ”Pe aripile vantului” cand eram mica, pe vremea cand ai mei se intrebau ce naiba as putea intelege eu din cele doua volume scrise de Margaret Mitchell. Eheee… Filmul l-am vazut mult mai tarziu, dar evident ca am fost fascinata de Vivien Leigh. Iar ideea de a-ti face fuste sau rochii din draperii mi s-a parut intotdeauna foarte practica, mai ales daca ai draperii din brocart sau shantung de buna calitate. Cum avea Scarlett.

Lamia

Saptamana asta am fost sa vad “Ultima conferinta de presa”. O piesa despre Vivien Leigh. Scrisa de Marcy Lafferty (o actrita americana), in disperare de cauza, intr-un moment in care nu gasea nici un text care sa ii puna in valoare expresivitatea si pasiunea pentru teatru. Altfel, Lafferty, cu studii serioase de balet si de teatru, ar fi ramas in istoria digitala doar prin faptul ca a fost, la un moment dat, sotia lui William Shatner, alaturi de care a si jucat, de altfel, in Star Trek…

La noi, “Ultima conferinta de presa” prinde viata prin intermediul Lamiei Beligan, care marturiseste ca piesa i-a fost recomandata de tatal sau. Recomandarea a fost inspirata, pe scena Lamia e fragila, frumoasa, seducatoare si nebuna cu convingere si sensibilitate.

Continue reading “Cinci femei si-o piesa”

D’ale managementului

Am fost de dimineata la o conferinta frumoasa de management in care, in fine, am auzit oameni care vorbeau cu pasiune si convingere despre ce fac ei din postura de CEO si mai putin despre ce-au citit ca fac altii. Am plecat din sala Le Diplomate de la Hilton cu bucuria ca iata, avem oameni frumosi si valorosi in tara, care au invatat si au primit incredere si au ajuns in etape de varf ale carierei lor si se simt bine cu ceea ce fac. Si cu spiritul asta roz trebuia sa ajung la birou.

Doar ca m-am oprit pentru o cafea la braseria de la Hilton. Pe care o stiu de mult, ca e un loc elegant si ok, cu oameni simpatici, unde poti, cand iti permit dietele, sa mai mananci si o prajitura buna. Chelnerul care se apropie de masa noastra vorbeste un pic ciudat romaneste si, curioasa cum sunt, ma uit pe badge. Il cheama Max, nu e de pe la noi, dar apreciez efortul sau de a invata o limba care e pe cat de simpla, pe atat de utila in afara granitelor noastre ;-).

Facem comanda, primim cafelele si sucurile. Max o insoteste pe una dintre fetele de la bar, ii ia pe rand tavitele din mana, cu maxima atentie si minim de graba le plaseaza pe masa in fata noastra, aplecandu-se prea mult si intrandu-ne “in suflet”, cum spune romanul. Spuma de lapte curge din ambele cesti, pentru ca, in ciuda atentiei, Max nu pare sa aiba precizie. Asa ca Max cere fetei servetele si, cand le primeste pe farfurioara, in loc sa ni le lase pe masa, se apleaca din nou in sufletul nostru si ne sterge farfurioarele si cestile. Dupa care, fara sa ne mai lase vreun servetel, da sa plece, nu inainte de a ne intreba daca totul e ok. Continue reading “D’ale managementului”

Un Dr. Faustus Kit dekit

Cand eram mica si o vedeam pe mama ca nu are nici o reactie dupa un film, o supa sau un desen de-al meu, o intrebam direct: cum ti se pare ca a iesit, mama? e, a iesit cat decat… Era semnul ei ca e politicoasa, dar ca vrea sa cam incheiem discutia.

Cam asa e si cu “Dr. Faustus” de la Duke of York Theatre din Londra, in care rolul titular e detinut de Kit Harington, pe care toata planeta il stie drept Jon Snow si despre care toti stim ca nu stie nimic.

image

Englezii, care sunt maestri in a vinde orice, inclusiv pielea ursului din padure, s-au gandit foarte bine ca, fix in perioada dintre sezonul 5 si sezonul 6 din Game of Thrones, ar merge sa-l vedem in viata pe Kit Harington pe una dintre scenele londoneze. Si, ca sa incep cu sfarsitul, s-au gandit bine. La final de spectacol, la iesirea artistilor (care, ce sa vezi, da chiar in strada principala) nu asteptau doar doua limuzine negre, ci si cohorte de admiratoare, gata sa-l invete pe Jon Snow a thing or two. Continue reading “Un Dr. Faustus Kit dekit”

Motive sa-ti iubesti munca

Am incheiat astazi a doua sesiune a proiectului #ScoalaFlanco. Putea sa fi fost “un proiect cu bloggeri” sau “un microsite” sau “o activare in magazin”. In fine, putea sa fi fost orice chestie la moda in PR si in social media, dar din fericire, am avut un client care ne-a lasat sa ne desfasuram dupa cum am crezut de cuviinta.

Nu scriu des despre ce facem la birou si nu va imaginati ca aceasta este vreo cale ieftina si piaristica de a promova un proiect comercial ci, pur si simplu, e o bucurie.

Am inceput Scoala anul trecut, cu un grup de bloggeri minunati, care au crezut in ideea noastra si au muncit, fiecare, ca sa o puna in practica, pentru ca le ceream sa fie profesori, sa se expuna, sa dea din casa, sa-i invete si pe altii, sa fie generosi. Fara alte cai de comunicare decat social media, Scoala a ajuns anul trecut la aproape un milion de oameni. Iar anul acesta trebuia, evident, sa fie mai si mai si mai. In fine, daca asteptarile erau oricum mari, Scoala trebuia sa fie #pesteasteptari, ca doar asa suna si sloganul clientului.

DAP_5457
Invitatii de la MasterClass Scoala Flanco – photo: Dragos Asaftei

Continue reading “Motive sa-ti iubesti munca”

HoC #4

De patru ani, primavara mea incepe cu un weekend dedicat lui Kevin Spacey. Sunt fan declarat, de multa vreme, nu doar pentru cariera sa de actor de cinema, dar si pentru cea de teatru, pentru initiativele sale in beneficiul tinerilor actori, pentru ce a lasat in urma la Old Vic, pentru geniul sau in materie de fundraising si management.

De patru ani, campaniile de promovare care preced fiecare noua serie a House of Cards sunt, pentru mine, la fel de interesante ca serialul in sine. Echipa fabuloasa adunata in jurul lui Spacey isi propune, si reuseste, sa faca, de fiecare data, nefacute. Un serial de 50 de milioane de dolari livrat sezon cu sezon, direct pe internet. Un serial filmat in 4k. O pre-vizionare a primelor sase episoade dintr-un serial american, intr-un teatru englezesc. O schimbare a comportamentului de consum pentru toate serialele – de la watching la binging. O promovare a unui joculet pe telefon (Monument Valley) care le-a adus creatorilor nu numai o caruta de bani, dar si un contract cu Mercedes. Anul acesta, alt joculet, alte product placement-uri pe care va invit sa le descoperiti.9a430b50-b30c-0133-b381-0e438b3b98d1

Continue reading “HoC #4”

Tosca la Royal Opera House – renasterea si nasterea unui spectacol

Anul acesta am avut parte să retrăiesc, în ianuarie, bucuria sărbătorilor de Crăciun, cu un mănunchi de spectacole inspirate, de experiențe neprețuite și întâlniri de suflet. Am plecat spre Londra special ca să ajung pe 6 ianuarie, la Covent Garden, la una dintre repetițiile finale cu ”Tosca”, spectacolul creat de Jonathan Kent acum 10 ani, pentru Angela Gheorghiu.

Încă de pe atunci, era gata să-și asume rolul Floriei Tosca printr-un transfer de personalitate care nu îi e oricui la îndemână. ”Nu un tigru”, ci o femeie în toate nuanțele feminității: matură și adorată, dar adolescentină și nesigură pe sine; puternică, dar vulnerabilă în dragoste; șăgalnică, dar și calculată; geloasă, dar și lucidă; capabilă nu de un sacrificiu, ci de un șir de sacrificii… Pe scenă și chiar pe DVD, Angela Gheorghiu a fost și ESTE Floria Tosca – are până și occhi neri

ROYAL OPERA

Continue reading “Tosca la Royal Opera House – renasterea si nasterea unui spectacol”

Blog at WordPress.com.

Up ↑