D’ale managementului

Am fost de dimineata la o conferinta frumoasa de management in care, in fine, am auzit oameni care vorbeau cu pasiune si convingere despre ce fac ei din postura de CEO si mai putin despre ce-au citit ca fac altii. Am plecat din sala Le Diplomate de la Hilton cu bucuria ca iata, avem oameni frumosi si valorosi in tara, care au invatat si au primit incredere si au ajuns in etape de varf ale carierei lor si se simt bine cu ceea ce fac. Si cu spiritul asta roz trebuia sa ajung la birou.

Doar ca m-am oprit pentru o cafea la braseria de la Hilton. Pe care o stiu de mult, ca e un loc elegant si ok, cu oameni simpatici, unde poti, cand iti permit dietele, sa mai mananci si o prajitura buna. Chelnerul care se apropie de masa noastra vorbeste un pic ciudat romaneste si, curioasa cum sunt, ma uit pe badge. Il cheama Max, nu e de pe la noi, dar apreciez efortul sau de a invata o limba care e pe cat de simpla, pe atat de utila in afara granitelor noastre ;-).

Facem comanda, primim cafelele si sucurile. Max o insoteste pe una dintre fetele de la bar, ii ia pe rand tavitele din mana, cu maxima atentie si minim de graba le plaseaza pe masa in fata noastra, aplecandu-se prea mult si intrandu-ne “in suflet”, cum spune romanul. Spuma de lapte curge din ambele cesti, pentru ca, in ciuda atentiei, Max nu pare sa aiba precizie. Asa ca Max cere fetei servetele si, cand le primeste pe farfurioara, in loc sa ni le lase pe masa, se apleaca din nou in sufletul nostru si ne sterge farfurioarele si cestile. Dupa care, fara sa ne mai lase vreun servetel, da sa plece, nu inainte de a ne intreba daca totul e ok.

Raspundem politicoase si mecanic ca ihi, e in regula, dar Max continua – sper sa fie mai ok ca inainte, stiti, incercam si noi sa schimbam, incet incet. Dar ce incercati sa schimbati, ca era in regula si inainte? nu ma pot abtine sa intreb. Max nu raspunde, dar ne spune de mai multe ori ca spuma de lapte trebuie sa fie ok, ca stie el. De fapt, spuma de lapte era subtire, desenele in spuma de lapte sunt destul de stangace dar, vorba unei profesoare din liceu, nu ne luam din asta, ne luam din dragoste…

Da’ prajitura e bine taiata? Ca a taiat-o altcineva, dar daca nu e bine taiata, ii spunem lui si o taie el inca o data. Da, e bine taiata – what the hell…

Dupa ce isi mai da ochii peste cap de cateva ori insinuand vag incompetenta colegelor, Max pleaca in final. Ma intorc la interlocutoarea mea si o intreb daca a numarat tot atatea greseli de management si customer service in 30 de secunde, la Max, cate am numarat si eu. Zambeste.

Max e numele lui adevarat – pentru ca am ajuns la varsta si la starea la care nu ma mai omor dupa paliative si nici dupa toleranta fata de unii care, din postura circumstantiala de sef, strica mai mult decat fac bine, si, de regula, pe bani multi. Sper ca oamenii de la Hilton sa-si dea seama, sa nu-l mai chinuie pe Max tinandu-l impotriva vointei lui in Romania si sa-i redistribuie baniiĀ catre fetele de la bar. Daca am lasat azi in Hilton un bacsis, lor li l-am lasat, nu lui Max.

 

 

 

Advertisements

Questions? Comments?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: