Motive sa-ti iubesti munca

Am incheiat astazi a doua sesiune a proiectului #ScoalaFlanco. Putea sa fi fost “un proiect cu bloggeri” sau “un microsite” sau “o activare in magazin”. In fine, putea sa fi fost orice chestie la moda in PR si in social media, dar din fericire, am avut un client care ne-a lasat sa ne desfasuram dupa cum am crezut de cuviinta.

Nu scriu des despre ce facem la birou si nu va imaginati ca aceasta este vreo cale ieftina si piaristica de a promova un proiect comercial ci, pur si simplu, e o bucurie.

Am inceput Scoala anul trecut, cu un grup de bloggeri minunati, care au crezut in ideea noastra si au muncit, fiecare, ca sa o puna in practica, pentru ca le ceream sa fie profesori, sa se expuna, sa dea din casa, sa-i invete si pe altii, sa fie generosi. Fara alte cai de comunicare decat social media, Scoala a ajuns anul trecut la aproape un milion de oameni. Iar anul acesta trebuia, evident, sa fie mai si mai si mai. In fine, daca asteptarile erau oricum mari, Scoala trebuia sa fie #pesteasteptari, ca doar asa suna si sloganul clientului.

Azi am avut ultimul curs – un MasterClass. Acel gen de intalnire magica intre oameni talentati care vorbesc nu despre cancanuri si picanterii din viata personala, nu despre moda si despre altii, ci despre ei, despre profesia lor, despre ce ii anima si ce ii doare, despre cum se intalnesc cu fanii lor in social media si cum creeaza mesaje si continut special pentru ei.

Nu e un format neaparat original – dar e un format riscant, pe care il poti rata glorios daca nu ai oamenii potriviti la masa si oamenii potriviti in sala; daca nu ai atmosfera care imbie la destainuiri cu miez; daca nu ai increderea ca poti sa fii sincer pentru ca, cine stie, s-ar putea sa-ti foloseasca asta.

L-am invitat la Scoala Flanco pe Tudor Chirila si, intr-o formula clasica, ne-am fi putut opri aici. Tudor are multi fani si suscita suficient interes cat sa umple o sala de curs fara probleme. Dar alaturi de el, azi a venit Tiberiu Albu, rockerul castigator al Vocii Romaniei, Carina Sava, managerul lor al tuturor si Cristina Bazavan, care a avut intelegere, rabdare si curaj sa incerce alaturi de noi un format care scotea vedeta din vedete si lasa sa se vada doar artistul si tehnicianul.

Au povestit astfel, toti patru, ce inseamna social media pentru o vedeta crescuta in offline (Tudor), dar foarte potrivita pentru mediul cool, online; pentru o alta (Tiberiu) care s-a nascut online, pe Twitter-ul care a insotit Vocea Romaniei si, mai apoi, pe Facebook; si pentru Carina, pe care eu am cunoscut-o prima oara la Netoo #3, ca proaspata bloggerita. Cam toti eram proaspeti bloggeri pe atunci, in 2008.

Au vorbit despre echilibrul tot mai greu de mentinut, intre persoana publica si persoana privata, intre dreptul la opinie si “obligatia” de a-ti bucura fanii; despre importanta cruciala a continutului pentru un instrument altfel deja desuet si agasant, newsletterul; despre dialogurile cu fanii care, asemenea oglinzii lui Narcissus, te pot absorbi cu totul daca nu esti atent si nu tii o distanta de siguranta pentru tine; despre asteptarile celor din jur si presiunea lor enorma, despre teama de a nu gresi; despre relatia tot mai bizara intre facebook si presa, mai ales atunci cand este vorba despre pagini de vedete; despre cat trebuie sa strangi din dinti si sa investesti daca iti doresti ca proiectele tale sa te reprezinte cu integritate si nu doar sa vanda.

M-am bucurat ca pe parcursul convorbirii numele lui Kevin Spacey a fost mentionat – m-am bucurat ca lumea il vede asa cum e, nu doar ca pe un actor extrem de talentat, dar si ca pe un manager exceptional al unei echipe vizionare, care intelege online si continut si stie cat de mult valoreaza un cuvant, o adresare, un instrument gratuit de comunicare folosit la momentul potrivit, cu mesajul potrivit. Daca nu ma credeti, vedeti sau revedeti acest clip, in care, in 2009, Spacey ii explica lui Letterman cum e cu Twitter-ul.

M-am bucurat si ca, la final de MasterClass, sa vad ca in jurul Carinei se stransesera oameni tot ca in jurul unei vedete, semn ca multi intelesesera, in urma discutiei, si menirea antrenorului, a omului din umbra care se asigura ca strategia (da, exista strategie in managementul artistilor) se mentine.

Si pentru ca lucrurile la Scoala Flanco s-au legat si s-au facut cu drag, fotograful nostru de astazi a fost profesorul nostru de deunazi, Dragos Asaftei, reintors azi la Scoala ca sa stea, de data aceasta, cu aparatul in mana, in spatele clasei, si sa surprinda si vizual sinceritatea si deschiderea discutiilor din spatiul de curs.