Tosca la Royal Opera House – renasterea si nasterea unui spectacol

Anul acesta am avut parte să retrăiesc, în ianuarie, bucuria sărbătorilor de Crăciun, cu un mănunchi de spectacole inspirate, de experiențe neprețuite și întâlniri de suflet. Am plecat spre Londra special ca să ajung pe 6 ianuarie, la Covent Garden, la una dintre repetițiile finale cu ”Tosca”, spectacolul creat de Jonathan Kent acum 10 ani, pentru Angela Gheorghiu.

Încă de pe atunci, era gata să-și asume rolul Floriei Tosca printr-un transfer de personalitate care nu îi e oricui la îndemână. ”Nu un tigru”, ci o femeie în toate nuanțele feminității: matură și adorată, dar adolescentină și nesigură pe sine; puternică, dar vulnerabilă în dragoste; șăgalnică, dar și calculată; geloasă, dar și lucidă; capabilă nu de un sacrificiu, ci de un șir de sacrificii… Pe scenă și chiar pe DVD, Angela Gheorghiu a fost și ESTE Floria Tosca – are până și occhi neri

ROYAL OPERA

Miza a rămas foarte mare și acum, deși au trecut zece ani. Distribuția condusă de Angela Gheorghiu este, firesc, distribuția A – cea reprezentativă pentru Covent Garden, cea pentru care mulți iubitori de operă își fac drum nu din cartierul învecinat, ci de oriunde din Europa sau chiar de peste Ocean. Iar ”Tosca” este deja omniprezentă în Londra, în afișe și pe ecrane, pentru că în capitală britanică se pune, în continuare, preț pe cultură și se creează entuziasm în jurul spectacolelor valoroase. Nu e nimic old fashioned în asta.

În plus, alături de Angela Gheorghiu, baritonul Samuel Youn debutează la Royal Opera House în Scarpia. E o partitură pentru solist și actor, o partitură grea, în care trebuie să exprimi autoritate incontestabilă din momentul în care ai pășit prima dată pe scenă. Și să continui să-ți păstrezi autoritatea și în scenele în care o ai ca parteneră pe magnetica Angela. Pe scurt, nu pot decât să-mi imaginez cât de mari îi erau emoțiile…

Revenind pe 6 ianuarie, am ajuns la operă dimineața. O experiență inedită în sine. În hol, întâlnesc o tânără care îmi pare româncă dar, „sociabilă” cum sunt, nu îndrăznesc să presupun nimic și, spre rușinea mea, nici n-o recunosc. Facem cunoștință câteva minute mai târziu – e pianista Alexandra Dăriescu, azi în calitate de fan de operă, și, ca și mine, fan al Angelei Gheorghiu…

Repetiția e acompaniată doar de pian, dar decorurile și costumele sunt la locul lor. Creierul meu face eforturi să ”completeze” orchestra care lipsește. Totul e tehnic și precis, toată lumea are temele făcute, se repetă ”coregrafia”, interacțiunea, emoția, în niște condiții în care multe dintre punctele de sprijin lipsesc. Corul are și n-are costumele la el – combinația de clasic și modern pe scena sacrosanctă de la Covent Garden e suprarealistă și, după ce mă surprinde, mă lasă să mă amuz în voie.

Tosca se amuză și ea – în versiunea de repetiție, negociază moartea ”definitivă” a lui Scarpia ținându-l delicat de cap în loc să-l arunce pe scenă și comentând mucalită ”muori, dannato, muori…ai capito? muori…”

Rochia Angelei e nouă, strălucitoare și, așa cum aveam să văd mai târziu, se completează perfect cu tiara diamantină în ultimele două acte. Dar, fiind nouă, nu e tocmai pe măsură – un tiv cu câțiva centimetri mai lung adaugă la tumultul emoțional din ultimele două acte un disconfort care știu că va fi corectat prompt până la premieră. Cu tiv, fără tiv, cu orchestră, fără orchestră, “Vissi d’arte” te paralizează – puterea muzicii, susținută de o voce tulburătoare, te lovește în plin și nu poți decât să te bucuri de moment și să te întrebi de ce nu auzi, după ultimul vers, ropotele de aplauze cu care te-ai obișnuit. Dap, pentru că ești la repetiție, totuși, și te numeri printre câțiva privilegiați…

Între două scene, Angela Gheorghiu își face timp să ne salute, de pe scenă. Alt moment suprarealist. Lângă mine, Alexandra Dăriescu se întreabă emoționată dacă va avea vreo șansă să o revadă, pentru câteva clipe, în culise. Sigur.

Drumul până la cabine e sinuos, dar nu și pentru cunoscători și, după repetiție, ajungem să o revedem pe Angela. E la ea acasă aici, volubilă și plină de energie, deși cu numai câteva minute în urmă se aruncase de pe crenelurile castelului Sant Angelo cu dexteritatea unui cascador versat… Sclipirea din ochii Alexandrei îmi amintește că acum câțiva ani, la Barcelona, am fost exact la fel de impresionată de prima întâlnire cu Angela. Nu că între timp s-ar fi schimbat ceva…

PS – Tosca, în interpretarea Angelei Gheorghiu, mai are câteva reprezentații până la sfârșitul lunii la ROH/ Covent Garden.

Advertisements

Questions? Comments?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: