Motive sa-ti iubesti munca

Am incheiat astazi a doua sesiune a proiectului #ScoalaFlanco. Putea sa fi fost “un proiect cu bloggeri” sau “un microsite” sau “o activare in magazin”. In fine, putea sa fi fost orice chestie la moda in PR si in social media, dar din fericire, am avut un client care ne-a lasat sa ne desfasuram dupa cum am crezut de cuviinta.

Nu scriu des despre ce facem la birou si nu va imaginati ca aceasta este vreo cale ieftina si piaristica de a promova un proiect comercial ci, pur si simplu, e o bucurie.

Am inceput Scoala anul trecut, cu un grup de bloggeri minunati, care au crezut in ideea noastra si au muncit, fiecare, ca sa o puna in practica, pentru ca le ceream sa fie profesori, sa se expuna, sa dea din casa, sa-i invete si pe altii, sa fie generosi. Fara alte cai de comunicare decat social media, Scoala a ajuns anul trecut la aproape un milion de oameni. Iar anul acesta trebuia, evident, sa fie mai si mai si mai. In fine, daca asteptarile erau oricum mari, Scoala trebuia sa fie #pesteasteptari, ca doar asa suna si sloganul clientului.

DAP_5457
Invitatii de la MasterClass Scoala Flanco – photo: Dragos Asaftei

Continue reading “Motive sa-ti iubesti munca”

HoC #4

De patru ani, primavara mea incepe cu un weekend dedicat lui Kevin Spacey. Sunt fan declarat, de multa vreme, nu doar pentru cariera sa de actor de cinema, dar si pentru cea de teatru, pentru initiativele sale in beneficiul tinerilor actori, pentru ce a lasat in urma la Old Vic, pentru geniul sau in materie de fundraising si management.

De patru ani, campaniile de promovare care preced fiecare noua serie a House of Cards sunt, pentru mine, la fel de interesante ca serialul in sine. Echipa fabuloasa adunata in jurul lui Spacey isi propune, si reuseste, sa faca, de fiecare data, nefacute. Un serial de 50 de milioane de dolari livrat sezon cu sezon, direct pe internet. Un serial filmat in 4k. O pre-vizionare a primelor sase episoade dintr-un serial american, intr-un teatru englezesc. O schimbare a comportamentului de consum pentru toate serialele – de la watching la binging. O promovare a unui joculet pe telefon (Monument Valley) care le-a adus creatorilor nu numai o caruta de bani, dar si un contract cu Mercedes. Anul acesta, alt joculet, alte product placement-uri pe care va invit sa le descoperiti.9a430b50-b30c-0133-b381-0e438b3b98d1

Continue reading “HoC #4”

Tosca la Royal Opera House – renasterea si nasterea unui spectacol

Anul acesta am avut parte să retrăiesc, în ianuarie, bucuria sărbătorilor de Crăciun, cu un mănunchi de spectacole inspirate, de experiențe neprețuite și întâlniri de suflet. Am plecat spre Londra special ca să ajung pe 6 ianuarie, la Covent Garden, la una dintre repetițiile finale cu ”Tosca”, spectacolul creat de Jonathan Kent acum 10 ani, pentru Angela Gheorghiu.

Încă de pe atunci, era gata să-și asume rolul Floriei Tosca printr-un transfer de personalitate care nu îi e oricui la îndemână. ”Nu un tigru”, ci o femeie în toate nuanțele feminității: matură și adorată, dar adolescentină și nesigură pe sine; puternică, dar vulnerabilă în dragoste; șăgalnică, dar și calculată; geloasă, dar și lucidă; capabilă nu de un sacrificiu, ci de un șir de sacrificii… Pe scenă și chiar pe DVD, Angela Gheorghiu a fost și ESTE Floria Tosca – are până și occhi neri

ROYAL OPERA

Continue reading “Tosca la Royal Opera House – renasterea si nasterea unui spectacol”

A Christmas Carol la Londra

Am avut intotdeauna strangeri de inima cand citeam cartile lui Dickens. Le-am citit copil fiind, pe vremea cand inghetam la coada la portocale in fiecare iarna si imi incepeam ziua cu ceai si o felie de paine cu margarina (de aici, pana in ziua de azi, aversiunea mea profunda pentru micul dejun; stiu, nutritionistii o sa-mi sara in cap, nu dati cu parul, orice ati face tot nu-mi schimbati parerea). Ideea e, chiar si pe vremea aceea, sordidul din cartile lui, traumele prin care trec copiii, personajele malefice, dezgustatoare, odioase de-a dreptul ma infiorau.

Jim Broadbent

De la un punct incolo, am renuntat. M-am indreptat spre carti mai apropiate de varsta mea, care ma ajutau sa visez in loc sa-mi hraneasca cosmarurile si, ulterior, rar am mai pus mana pe Dickens.

Dar m-am dus cu incredere sa vad A Christmas Carol la Londra, pentru Jim Broadbent. Continue reading “A Christmas Carol la Londra”

Unde mâncăm în Sibiu?

Asta a fost una dintre întrebările pe care ni le-am pus când am ajuns la Sibiu pentru #fits2015. Nu din alte motive, dar dacă sunt locuri frumoase într-un oraș în care n-am mai ajuns de mult, chiar vreau să știu și chiar vreau să le văd. Perfect pentru un festival de teatru, Sibiul are toate principalele hoteluri situate central, foarte central și cel mai central. Și cam la fel se întâmplă și cu restaurantele, doar că aici, dacă nu te orientezi un pic înainte, riști să ratezi ce e foarte bun pentru ce e mediocru sau ce e foarte la îndemână.

Am căutat informații pe unde am putut, dar adevărul e că orice cronică are perspectiva ei, gradul ei mai mare sau mai mic de subiectivism, de prospețime și, uneori, chiar probleme de credibilitate. Așa încât, fără să am pretenția să vă dau sfaturi general valabile, vă spun ce mi-a plăcut la Sibiu și unde. Continue reading “Unde mâncăm în Sibiu?”

Orașul cu mii de fețe și mii de pisici

N-am mai fost în Istanbul de șapte ani, și în toată această vreme i-am dus dorul. Cine trecea pe acolo îmi spunea că s-a schimbat, că e scump, că e murdar, că e aglomerat, că e agresiv, că așa și pe dincolo. Și totuși, de când am coborât din avion săptămâna trecută, cu toată forfota și cu tot amestecul bulversant de clădiri, mirosuri, oameni, flori, asfalt și pisici, m-am simțit imediat ca acasă. Nu ca acasă, acasă, ci ca și cum și Istanbulul mi-ar fi putut fi oraș de reședință.

Eram a patra oară în Istanbul și, cu setea turistică ostoită, mi-am permis de această dată să aleg ce vreau să văd și să revăd din oraș, ce vreau să las pe data viitoare și ce vreau să savurez. Continue reading “Orașul cu mii de fețe și mii de pisici”

Despre interviurile back to back sau press junkets

Ati citit, probabil, despre “scandalul” in care a fost implicat Robert Downey Jr., indraznind sa incheie abrupt un interviu cu un jurnalist britanic. El m-a facut sa-mi aduc aminte de primul an de profesie si de cateva lucruri pe care le-am invatat de atunci.

Lucram intr-o companie britanica (scotiana, de fapt) si inteleptii de peste Canal creasera un scenariu pentru inceperea activitatii pe fiecare cont. El implica organizarea unui sir de interviuri cu jurnalisti de business sau generalisti, in timpul carora clientul avea sa-si prezinte compania si, in subsidiar, si propria persoana. Pe vremea aceea inca mai credeam in expertiza si experienta de peste Canal si, ca proaspat angajat, nu deprinsesem inca prostul obicei sa intreb de fiecare data “de ce?” “la ce ne foloseste?”

Continue reading “Despre interviurile back to back sau press junkets”

American Sniper

Ma gandeam ca mi-au placut multe dintre filmele lui Clint Eastwood si ca n-o sa ma las influentata de toata polemica din jurul lui “American Sniper”. Si, de fapt, nici n-a fost cazul sa ma las influentata. A fost mult mai trist faptul ca, in sine, productia e slaba, editata din topor (fapt si mai vizibil, in ce ma priveste, din cauza absentei muzicii), marea performanta a lui Bradley Cooper e ca a luat masa musculara cat sa fie aproape de nerecunoscut, iar a Siennei Miller ca a acceptat un par saten cat sa fie aproape de nerecunoscut.

Controversele misuna in jurul filmului si probabil ca au trimis multi spectatori in salile de cinema, pentru ca la box office performantele peliculei (impropriu sa le mai numim pelicule acum, de fapt) sunt surprinzator de bune. Dar…

Bradley Cooper - American Sniper
Bradley Cooper – American Sniper

Continue reading “American Sniper”

Fantoma de la Opereta

Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi-am dorit prima oara bilete la premiera Operetei cu “Fantoma de la Opera” dupa ce am ascultat duetul Irina Baiant/Tiberiu Albu de la “Vocea Romaniei”. Pana atunci, marturisesc, atractia mea pentru musical-uri era minima. Teatru, da, opera, da, ceva la mijloc… nu, multumesc. Tineti cont de asta, ca si de faptul ca, in concluzie, va invit pe toti sa traiti experienta de la Opereta cu ochii si urechile voastre si apoi, daca aveti chef si timp, cititi si cele de mai jos.

Am pornit de la premisa, care s-a dovedit corecta, ca musicalul iti permite, totusi, sa faci descoperiri – actori care pot sa cante, cantareti care ar putea sa si joace. Voci cu personalitate, intr-un context considerabil mai elaborat decat cel al unui simplu concert. Dar voci mult mai putin omogene si mult mai putin formate sa creeze armonii sonore cum se intampla la opera. Deci nu, nu mi-au dat lacrimile de emotie in timpul vreunui duet sau vreunei arii, dar de cate ori aveam ceva de comentat, ma gandeam ca Gerrard Butler a fost ales sa joace (si a avut succes in) rolul Fantomei, in ecranizarea lui Joel Schumacher. Prin comparatie, Adrian Nour… Nu, de fapt, nu e nici o comparatie, Nour e foarte bun, Butler iti arata doar cat de mult poti intinde coarda cu castingul in musical. Pana aproape de punctul de rupere. Singurul lucru pe care i-l cerea lui Adrian un coleg “de banca” si de blogosfera langa care am stat – si care fusese si la premiera – era mai multa incredere in propriile forte vocale si mai multa incredere in puterea personajului pe care il reprezinta. Ceea ce, inteleg ca, de la reprezentatie la reprezentatie, se si intampla.

Continue reading “Fantoma de la Opereta”

The Imitation Movie

Partea proasta atunci cand esti pasionat de filme si ai ajuns si la o varsta la care sa fi adunat suficiente experiente cinematografice e ca vezi filmele noi prin perspectiva celor pe care le-ai vazut mai demult. Ca atunci cand stii bine o limba straina si intrevezi expresiile in original dintr-o traducere mai putin fericita.

Nu se intampla tot timpul, dar se intampla des si nu m-as fi asteptat sa se intample in cazul unui film care are candidaturi importante la Oscar. Pe scurt, ca sa parafrazez cliseele copywritingului de promovare a filmelor “daca v-au placut “A Beautiful Mind”, “The King’s Speech” si “Sherlock”, o sa va stea in gat “The Imitation Game”. Veti tot astepta sa se intample ceva memorabil, sa va incerce o emotie, sa ramaneti cu ceva si dupa aceasta pelicula, de altfel elegant realizata si cu o distributie foarte puternica si… si nimic. Continue reading “The Imitation Movie”

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑