Un Dr. Faustus Kit dekit

Cand eram mica si o vedeam pe mama ca nu are nici o reactie dupa un film, o supa sau un desen de-al meu, o intrebam direct: cum ti se pare ca a iesit, mama? e, a iesit cat decat… Era semnul ei ca e politicoasa, dar ca vrea sa cam incheiem discutia.

Cam asa e si cu “Dr. Faustus” de la Duke of York Theatre din Londra, in care rolul titular e detinut de Kit Harington, pe care toata planeta il stie drept Jon Snow si despre care toti stim ca nu stie nimic.

image

Englezii, care sunt maestri in a vinde orice, inclusiv pielea ursului din padure, s-au gandit foarte bine ca, fix in perioada dintre sezonul 5 si sezonul 6 din Game of Thrones, ar merge sa-l vedem in viata pe Kit Harington pe una dintre scenele londoneze. Si, ca sa incep cu sfarsitul, s-au gandit bine. La final de spectacol, la iesirea artistilor (care, ce sa vezi, da chiar in strada principala) nu asteptau doar doua limuzine negre, ci si cohorte de admiratoare, gata sa-l invete pe Jon Snow a thing or two. Continue reading “Un Dr. Faustus Kit dekit”

Tosca la Royal Opera House – renasterea si nasterea unui spectacol

Anul acesta am avut parte să retrăiesc, în ianuarie, bucuria sărbătorilor de Crăciun, cu un mănunchi de spectacole inspirate, de experiențe neprețuite și întâlniri de suflet. Am plecat spre Londra special ca să ajung pe 6 ianuarie, la Covent Garden, la una dintre repetițiile finale cu ”Tosca”, spectacolul creat de Jonathan Kent acum 10 ani, pentru Angela Gheorghiu.

Încă de pe atunci, era gata să-și asume rolul Floriei Tosca printr-un transfer de personalitate care nu îi e oricui la îndemână. ”Nu un tigru”, ci o femeie în toate nuanțele feminității: matură și adorată, dar adolescentină și nesigură pe sine; puternică, dar vulnerabilă în dragoste; șăgalnică, dar și calculată; geloasă, dar și lucidă; capabilă nu de un sacrificiu, ci de un șir de sacrificii… Pe scenă și chiar pe DVD, Angela Gheorghiu a fost și ESTE Floria Tosca – are până și occhi neri

ROYAL OPERA

Continue reading “Tosca la Royal Opera House – renasterea si nasterea unui spectacol”

A Christmas Carol la Londra

Am avut intotdeauna strangeri de inima cand citeam cartile lui Dickens. Le-am citit copil fiind, pe vremea cand inghetam la coada la portocale in fiecare iarna si imi incepeam ziua cu ceai si o felie de paine cu margarina (de aici, pana in ziua de azi, aversiunea mea profunda pentru micul dejun; stiu, nutritionistii o sa-mi sara in cap, nu dati cu parul, orice ati face tot nu-mi schimbati parerea). Ideea e, chiar si pe vremea aceea, sordidul din cartile lui, traumele prin care trec copiii, personajele malefice, dezgustatoare, odioase de-a dreptul ma infiorau.

Jim Broadbent

De la un punct incolo, am renuntat. M-am indreptat spre carti mai apropiate de varsta mea, care ma ajutau sa visez in loc sa-mi hraneasca cosmarurile si, ulterior, rar am mai pus mana pe Dickens.

Dar m-am dus cu incredere sa vad A Christmas Carol la Londra, pentru Jim Broadbent. Continue reading “A Christmas Carol la Londra”

The Importance of Being Earnest

A doua piesa din weekendul teatral de la Londra a fost la Vaudeville Theatre – “The Importance of Being Earnest”, un text cu care m-am intalnit prima data in cartea de engleza din liceu. Fragmentul din manualul de liceu era scurt si nu reflecta sub nici o forma savoarea piesei lui Wilde, bine ca pe vremea aia citisem deja “Portretul lui Dorian Gray” si il adoram pe Wilde oricum.

Cu “The Importance of Being Earnest”, culmea, ca si cu “Hamlet”, ne gasim frecvent pe facebook, ambele piese fiind pline de “citate”, usor de pus pe un background si de servit pe post de … post filozofic, amuzant sau inspirational. Wilde, desigur, e la capitolul amuzant, Shakespeare se ocupa de celelalte doua.

Marturisesc ca am reactionat mai lent cand am auzit ca David Suchet joaca in piesa, rolurile sunt destul de echilibrate in distributie si e greu sa spui cine e personajul principal, asa ca Hercule Poirot putea foarte bine sa fie pastorul sau majordomul daca asa avea el chef. Dar Suchet (ca Geoffrey Rush inaintea lui) a ales partitura lui Lady Bracknell. Cumva, travestiul mi se pare foarte potrivit pentru o piesa a lui Wilde. Si interpretarea lui Suchet mi-a dat de gandit – ar fi fost un candidat bun si pentru Miss Marple, la o adica 🙂

Photo: Vaudeville Theatre
Photo: Vaudeville Theatre

Continue reading “The Importance of Being Earnest”

Kim Cattrall revine pe scena londoneza cu ”Linda”

Am văzut-o prima dată pe Kim Cattrall în 2013, la Old Vic, cu ”Dulcea pasăre a tinereții”, o piesă cu o scenografie elegantă și inteligentă, în care Kim absorbea și reflecta lumină. Emoțional, ea ținea tot publicul în mână, și mi-a părut extrem de bine să o văd și în altceva decât într-un rol superficial și liniar care aducea pe ecran cam ce înțelegea până nu demult Hollywood-ul din PR… Pe scenă, Cattrall demonstrează acea energie care diferențiază actorii buni de cei excelenți, iar rolul, care o trece de la agonie la extaz, de la umilință la victorie, de la încrâncenare la relaxare, îi punea în valoare culorile.

Kim Cattrall (The Princess Kosmonopolis) and Seth Numrich (Chance Wayne) in Sweet Bird Of Youth ©Tristram Kenton
Kim Cattrall (The Princess Kosmonopolis) și Seth Numrich (Chance Wayne) în Sweet Bird Of Youth ©Tristram Kenton

Anul acesta, în stagiunea de toamnă-iarnă, Kim Cattrall revine la Londra, cu ”Linda”, la Royal Court. Continue reading “Kim Cattrall revine pe scena londoneza cu ”Linda””

Unde mâncăm în Sibiu?

Asta a fost una dintre întrebările pe care ni le-am pus când am ajuns la Sibiu pentru #fits2015. Nu din alte motive, dar dacă sunt locuri frumoase într-un oraș în care n-am mai ajuns de mult, chiar vreau să știu și chiar vreau să le văd. Perfect pentru un festival de teatru, Sibiul are toate principalele hoteluri situate central, foarte central și cel mai central. Și cam la fel se întâmplă și cu restaurantele, doar că aici, dacă nu te orientezi un pic înainte, riști să ratezi ce e foarte bun pentru ce e mediocru sau ce e foarte la îndemână.

Am căutat informații pe unde am putut, dar adevărul e că orice cronică are perspectiva ei, gradul ei mai mare sau mai mic de subiectivism, de prospețime și, uneori, chiar probleme de credibilitate. Așa încât, fără să am pretenția să vă dau sfaturi general valabile, vă spun ce mi-a plăcut la Sibiu și unde. Continue reading “Unde mâncăm în Sibiu?”

Tango Aereo la #fits2015

Cand ai doar un weekend la dispozitie ca sa savurezi un festival de teatru, e clar ca va fi rost de binging artistic si ca va trebui sa mergi pe mana prietenilor ca sa vezi cat mai mult din ce-i mai bun.

Tango Aereo a fost recomandarea unanima a celor ce stiu mai bine. O trupa live foarte buna – care m-a facut sa cred ca vad, pe langa un spectacol de dans, si un concert Gotan Project -, un vocalist cu un timbru fix asa cum trebuie (bonus, supratitrarea textelor) si sase dansatori extrem de talentati, hotarati sa arate cum, prins in chingi, tangoul se elibereaza, de fapt.

Credit photo: Dragos Dumitru
             Credit photo: Dragos Dumitru

Intregul spectacol creat de Brenda Angiel iti demonstreaza cum, daca pornesti cu un concept, acela al libertatii complete de miscare in toate directiile, poti deconstrui si reinterpreta un dans pasional si arhicunoscut pastrandu-i esenta. Asa se face ca, in spectacolul argentinienilor, povestea cu “it takes two to tango” n-a mai fost valabila. Pe scena, in valurile de fum care subliniau misterul (dar ne si faceau sa ne tinem respiratia), s-a dansat tango in 1, 2, 3, practic, in cati vrei. Continue reading “Tango Aereo la #fits2015”

Orașul cu mii de fețe și mii de pisici

N-am mai fost în Istanbul de șapte ani, și în toată această vreme i-am dus dorul. Cine trecea pe acolo îmi spunea că s-a schimbat, că e scump, că e murdar, că e aglomerat, că e agresiv, că așa și pe dincolo. Și totuși, de când am coborât din avion săptămâna trecută, cu toată forfota și cu tot amestecul bulversant de clădiri, mirosuri, oameni, flori, asfalt și pisici, m-am simțit imediat ca acasă. Nu ca acasă, acasă, ci ca și cum și Istanbulul mi-ar fi putut fi oraș de reședință.

Eram a patra oară în Istanbul și, cu setea turistică ostoită, mi-am permis de această dată să aleg ce vreau să văd și să revăd din oraș, ce vreau să las pe data viitoare și ce vreau să savurez. Continue reading “Orașul cu mii de fețe și mii de pisici”

Oamenii sau producția?

Am văzut ”Sweeney Todd”, filmul lui Tim Burton cu Johnny Depp și Helena Bonham Carter, până la capăt pentru că mă aflam într-o perioadă în care (în ciuda probelor evidente) credeam că Depp nu poate face nimic (prea) prost. Am suportat cu greu filmul, problema cea mai mare fiind legată de limitările vocale (ca să fiu politicoasă) ale lui Depp.

De asta, poate, anul trecut prin toamnă, când am primit într-un newsletter vești despre o producție a musicalului cu Bryn Terfel și Emma Thompson în rolurile principale, mi-a luat cam cinci minute să-mi cumpăr biletele și asta pentru că eram într-o ședință și trebuia să fiu atentă, în primul rând, la ce se discuta.

Sweeney Todd 2

Când ai două staruri atât de mari în distribuție, nu prea mai rămâne mare lucru pentru producție, dar în acest caz creativitatea pură își spune cuvântul. Spectacolul începe convențional, cu alinierea protocolară a protagoniștilor în spatele pupitrelor cu partituri, cu coafuri perfecte și rochii de seară elaborate. Ești gata să treci peste asta și să-ți asumi pierderea teatrală pentru câștigul muzical, când totul explodează. Partiturile sunt zvârlite cât colo, aranjamentele florale de asemenea, rochia Emmei se desface în fâșii, iar coafura, ei bine… nici ea nu rezistă. Continue reading “Oamenii sau producția?”

McAvoy Rulz

Marturisesc ca atunci cand am luat bilete la ”The Ruling Class”, cu James McAvoy la Trafalgar Studios, in Londra, n-aveam cine stie ce asteptari de la spectacol. Era o completare la ”Lacul Lebedelor” de la Royal Opera House, ocazie pe care o asteptasem multa vreme, de a o vedea pe imponderabila Natalia Osipova.

Nici povestea celor de la ”Trafalgar Studios” nu era de natura sa ma incurajeze prea tare, niste spatii mai putin conventionale, redate teatrului, deschise companiilor care nu aveau posibilitatea de a monta pe scene mai mari… in fine, stim si noi povestea, se intampla si in Bucuresti. Si, tot ca in Bucuresti, cand ajungi intr-un asemenea loc, ai cateodata revelatii.

6-James-McAvoy-The-Ruling-ClassNu stiu cum au trecut doua ore si jumatate, nu stiu ce potiune magica a baut James McAvoy inainte de a urca pe scena, nu stiu cum Dumnezeu n-a mai fost pusa in scena piesa asta de la adaptarea ei pe ecran, in 1972 (cu Peter O’Toole in rolul principal) pana acum. Dar este, in mod cert, o partitura extraordinara pentru orice actor care are “focul sacru”. Si McAvoy realmente arde pe scena. Continue reading “McAvoy Rulz”

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑