A Christmas Carol la Londra

Am avut intotdeauna strangeri de inima cand citeam cartile lui Dickens. Le-am citit copil fiind, pe vremea cand inghetam la coada la portocale in fiecare iarna si imi incepeam ziua cu ceai si o felie de paine cu margarina (de aici, pana in ziua de azi, aversiunea mea profunda pentru micul dejun; stiu, nutritionistii o sa-mi sara in cap, nu dati cu parul, orice ati face tot nu-mi schimbati parerea). Ideea e, chiar si pe vremea aceea, sordidul din cartile lui, traumele prin care trec copiii, personajele malefice, dezgustatoare, odioase de-a dreptul ma infiorau.

Jim Broadbent

De la un punct incolo, am renuntat. M-am indreptat spre carti mai apropiate de varsta mea, care ma ajutau sa visez in loc sa-mi hraneasca cosmarurile si, ulterior, rar am mai pus mana pe Dickens.

Dar m-am dus cu incredere sa vad A Christmas Carol la Londra, pentru Jim Broadbent. Continue reading “A Christmas Carol la Londra”

The Importance of Being Earnest

A doua piesa din weekendul teatral de la Londra a fost la Vaudeville Theatre – “The Importance of Being Earnest”, un text cu care m-am intalnit prima data in cartea de engleza din liceu. Fragmentul din manualul de liceu era scurt si nu reflecta sub nici o forma savoarea piesei lui Wilde, bine ca pe vremea aia citisem deja “Portretul lui Dorian Gray” si il adoram pe Wilde oricum.

Cu “The Importance of Being Earnest”, culmea, ca si cu “Hamlet”, ne gasim frecvent pe facebook, ambele piese fiind pline de “citate”, usor de pus pe un background si de servit pe post de … post filozofic, amuzant sau inspirational. Wilde, desigur, e la capitolul amuzant, Shakespeare se ocupa de celelalte doua.

Marturisesc ca am reactionat mai lent cand am auzit ca David Suchet joaca in piesa, rolurile sunt destul de echilibrate in distributie si e greu sa spui cine e personajul principal, asa ca Hercule Poirot putea foarte bine sa fie pastorul sau majordomul daca asa avea el chef. Dar Suchet (ca Geoffrey Rush inaintea lui) a ales partitura lui Lady Bracknell. Cumva, travestiul mi se pare foarte potrivit pentru o piesa a lui Wilde. Si interpretarea lui Suchet mi-a dat de gandit – ar fi fost un candidat bun si pentru Miss Marple, la o adica 🙂

Photo: Vaudeville Theatre
Photo: Vaudeville Theatre

Continue reading “The Importance of Being Earnest”

Kim Cattrall revine pe scena londoneza cu ”Linda”

Am văzut-o prima dată pe Kim Cattrall în 2013, la Old Vic, cu ”Dulcea pasăre a tinereții”, o piesă cu o scenografie elegantă și inteligentă, în care Kim absorbea și reflecta lumină. Emoțional, ea ținea tot publicul în mână, și mi-a părut extrem de bine să o văd și în altceva decât într-un rol superficial și liniar care aducea pe ecran cam ce înțelegea până nu demult Hollywood-ul din PR… Pe scenă, Cattrall demonstrează acea energie care diferențiază actorii buni de cei excelenți, iar rolul, care o trece de la agonie la extaz, de la umilință la victorie, de la încrâncenare la relaxare, îi punea în valoare culorile.

Kim Cattrall (The Princess Kosmonopolis) and Seth Numrich (Chance Wayne) in Sweet Bird Of Youth ©Tristram Kenton
Kim Cattrall (The Princess Kosmonopolis) și Seth Numrich (Chance Wayne) în Sweet Bird Of Youth ©Tristram Kenton

Anul acesta, în stagiunea de toamnă-iarnă, Kim Cattrall revine la Londra, cu ”Linda”, la Royal Court. Continue reading “Kim Cattrall revine pe scena londoneza cu ”Linda””

Unde mâncăm în Sibiu?

Asta a fost una dintre întrebările pe care ni le-am pus când am ajuns la Sibiu pentru #fits2015. Nu din alte motive, dar dacă sunt locuri frumoase într-un oraș în care n-am mai ajuns de mult, chiar vreau să știu și chiar vreau să le văd. Perfect pentru un festival de teatru, Sibiul are toate principalele hoteluri situate central, foarte central și cel mai central. Și cam la fel se întâmplă și cu restaurantele, doar că aici, dacă nu te orientezi un pic înainte, riști să ratezi ce e foarte bun pentru ce e mediocru sau ce e foarte la îndemână.

Am căutat informații pe unde am putut, dar adevărul e că orice cronică are perspectiva ei, gradul ei mai mare sau mai mic de subiectivism, de prospețime și, uneori, chiar probleme de credibilitate. Așa încât, fără să am pretenția să vă dau sfaturi general valabile, vă spun ce mi-a plăcut la Sibiu și unde. Continue reading “Unde mâncăm în Sibiu?”

Tango Aereo la #fits2015

Cand ai doar un weekend la dispozitie ca sa savurezi un festival de teatru, e clar ca va fi rost de binging artistic si ca va trebui sa mergi pe mana prietenilor ca sa vezi cat mai mult din ce-i mai bun.

Tango Aereo a fost recomandarea unanima a celor ce stiu mai bine. O trupa live foarte buna – care m-a facut sa cred ca vad, pe langa un spectacol de dans, si un concert Gotan Project -, un vocalist cu un timbru fix asa cum trebuie (bonus, supratitrarea textelor) si sase dansatori extrem de talentati, hotarati sa arate cum, prins in chingi, tangoul se elibereaza, de fapt.

Credit photo: Dragos Dumitru
             Credit photo: Dragos Dumitru

Intregul spectacol creat de Brenda Angiel iti demonstreaza cum, daca pornesti cu un concept, acela al libertatii complete de miscare in toate directiile, poti deconstrui si reinterpreta un dans pasional si arhicunoscut pastrandu-i esenta. Asa se face ca, in spectacolul argentinienilor, povestea cu “it takes two to tango” n-a mai fost valabila. Pe scena, in valurile de fum care subliniau misterul (dar ne si faceau sa ne tinem respiratia), s-a dansat tango in 1, 2, 3, practic, in cati vrei. Continue reading “Tango Aereo la #fits2015”

Orașul cu mii de fețe și mii de pisici

N-am mai fost în Istanbul de șapte ani, și în toată această vreme i-am dus dorul. Cine trecea pe acolo îmi spunea că s-a schimbat, că e scump, că e murdar, că e aglomerat, că e agresiv, că așa și pe dincolo. Și totuși, de când am coborât din avion săptămâna trecută, cu toată forfota și cu tot amestecul bulversant de clădiri, mirosuri, oameni, flori, asfalt și pisici, m-am simțit imediat ca acasă. Nu ca acasă, acasă, ci ca și cum și Istanbulul mi-ar fi putut fi oraș de reședință.

Eram a patra oară în Istanbul și, cu setea turistică ostoită, mi-am permis de această dată să aleg ce vreau să văd și să revăd din oraș, ce vreau să las pe data viitoare și ce vreau să savurez. Continue reading “Orașul cu mii de fețe și mii de pisici”

Oamenii sau producția?

Am văzut ”Sweeney Todd”, filmul lui Tim Burton cu Johnny Depp și Helena Bonham Carter, până la capăt pentru că mă aflam într-o perioadă în care (în ciuda probelor evidente) credeam că Depp nu poate face nimic (prea) prost. Am suportat cu greu filmul, problema cea mai mare fiind legată de limitările vocale (ca să fiu politicoasă) ale lui Depp.

De asta, poate, anul trecut prin toamnă, când am primit într-un newsletter vești despre o producție a musicalului cu Bryn Terfel și Emma Thompson în rolurile principale, mi-a luat cam cinci minute să-mi cumpăr biletele și asta pentru că eram într-o ședință și trebuia să fiu atentă, în primul rând, la ce se discuta.

Sweeney Todd 2

Când ai două staruri atât de mari în distribuție, nu prea mai rămâne mare lucru pentru producție, dar în acest caz creativitatea pură își spune cuvântul. Spectacolul începe convențional, cu alinierea protocolară a protagoniștilor în spatele pupitrelor cu partituri, cu coafuri perfecte și rochii de seară elaborate. Ești gata să treci peste asta și să-ți asumi pierderea teatrală pentru câștigul muzical, când totul explodează. Partiturile sunt zvârlite cât colo, aranjamentele florale de asemenea, rochia Emmei se desface în fâșii, iar coafura, ei bine… nici ea nu rezistă. Continue reading “Oamenii sau producția?”

McAvoy Rulz

Marturisesc ca atunci cand am luat bilete la ”The Ruling Class”, cu James McAvoy la Trafalgar Studios, in Londra, n-aveam cine stie ce asteptari de la spectacol. Era o completare la ”Lacul Lebedelor” de la Royal Opera House, ocazie pe care o asteptasem multa vreme, de a o vedea pe imponderabila Natalia Osipova.

Nici povestea celor de la ”Trafalgar Studios” nu era de natura sa ma incurajeze prea tare, niste spatii mai putin conventionale, redate teatrului, deschise companiilor care nu aveau posibilitatea de a monta pe scene mai mari… in fine, stim si noi povestea, se intampla si in Bucuresti. Si, tot ca in Bucuresti, cand ajungi intr-un asemenea loc, ai cateodata revelatii.

6-James-McAvoy-The-Ruling-ClassNu stiu cum au trecut doua ore si jumatate, nu stiu ce potiune magica a baut James McAvoy inainte de a urca pe scena, nu stiu cum Dumnezeu n-a mai fost pusa in scena piesa asta de la adaptarea ei pe ecran, in 1972 (cu Peter O’Toole in rolul principal) pana acum. Dar este, in mod cert, o partitura extraordinara pentru orice actor care are “focul sacru”. Si McAvoy realmente arde pe scena. Continue reading “McAvoy Rulz”

Schimb de dame

Oameni chibzuiti, care stiu ca biletele la spectacolele din 2015 se cumpara inca din 2014, englezii si americanii au inceput sa anunte ce se va intampla pe Broadway si in West End anul viitor. Iar agenda spectacolelor e chiar simpatica, pentru ca premierele din Londra trec Oceanul si ajung pe Broadway si vice-versa.

Primavara viitoare, americanii se vor bucura sa o vada pe Helen Mirren intrand inca o data in pielea Reginei, in piesa lui Peter Morgan, ”The Audience”. Spectacolul a avut premiera mondiala in 2013, la Londra, si e un tur de forta si pentru scenarist, si pentru protagonista. Montarea e simpla si foarte eleganta, castingul e perfect, singura problema a producatorilor fiind initial sa o convinga pe Helen Mirren sa-si reia inca o data rolul si colaborarea cu Peter Morgan dupa succesul cu ”The Queen”. E un spectacol inteligent si amuzant, o trecere in revista a audientelor pe care Elisabeta a II-a le-a tinut, cu regularitate, la Palat, cu toti prim-ministrii cu care a lucrat, din 1952 pana in prezent.

Experienta de a o vedea pe Helen Mirren in rolul Reginei pe scena si nu pe ecran e ireala, asa ca nu ma mir ca spectacolul a putut ajunge pe Broadway fie si pentru un numar mic de reprezentatii, din februarie pana in iunie anul viitor.

Alt export britanic este ”Skylight”, spectacolul care a avut premiera anul acesta la Londra, in formula Carrie Mulligan, Bill Nighy. Cronicile britanice n-au fost grozave, dar vina e impartita intre text si protagonisti. Avantajul nostru era ca il vedeam pentru prima oara pe scena pe Nighy si nu ne plictisisem defel de manierismele si excentricitatile lui, care sunt chiar ale lui. Pentru americani, portofoliul cinematografic al celor doi cred ca a atarnat greu in preluarea spectacolului si e posibil ca acesta sa aiba mai mare succes peste Ocean decat la el acasa, desi textul debordeaza de socialism.

La capitolul importuri e ”Sweeney Todd”, intr-o distributie care m-a facut sa comand biletele in cateva minute, fara sa ma mai gandesc prea mult la detalii. Dupa cateva reprezentatii pe coasta de Est, la Lincoln Center, Emma Thompson si Bryn Terfel (una dintre cele mai frumoase voci de bas/bariton ale lumii) vin in Londra, la Coliseum, pentru fix 13 spectacole in martie/aprilie anul viitor.

Povestea rescrisa prin interpretare

Guest post de Andra Bilici

Pentru ca sunt inconjurata de oameni frumosi, cu care impartasesc valorile in care cred si pasiunile pe care le urmez, recent am fost la un spectacol de teatru superb: The Crucible, la Old Vic.

Fara sa imi propun, in timp ce discutam despre turismul cultural in Londra si argumentam importanta intalnirii directe dintre un actor de film si public, am transmis entuziasmul meu mai departe, acasa, si am fost pusa in fata unui plan care m-a bucurat nespus: aveam bilete rezervate la piesa scrisa de Arthur Miller. Transpunerea pe scena londoneza sub coordonarea regizoarei Yaël Farber a reprezentat intalnirea mea cu teatrul ca spectacol complet.

Continue reading “Povestea rescrisa prin interpretare”

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑