McAvoy Rulz

Marturisesc ca atunci cand am luat bilete la ”The Ruling Class”, cu James McAvoy la Trafalgar Studios, in Londra, n-aveam cine stie ce asteptari de la spectacol. Era o completare la ”Lacul Lebedelor” de la Royal Opera House, ocazie pe care o asteptasem multa vreme, de a o vedea pe imponderabila Natalia Osipova.

Nici povestea celor de la ”Trafalgar Studios” nu era de natura sa ma incurajeze prea tare, niste spatii mai putin conventionale, redate teatrului, deschise companiilor care nu aveau posibilitatea de a monta pe scene mai mari… in fine, stim si noi povestea, se intampla si in Bucuresti. Si, tot ca in Bucuresti, cand ajungi intr-un asemenea loc, ai cateodata revelatii.

6-James-McAvoy-The-Ruling-ClassNu stiu cum au trecut doua ore si jumatate, nu stiu ce potiune magica a baut James McAvoy inainte de a urca pe scena, nu stiu cum Dumnezeu n-a mai fost pusa in scena piesa asta de la adaptarea ei pe ecran, in 1972 (cu Peter O’Toole in rolul principal) pana acum. Dar este, in mod cert, o partitura extraordinara pentru orice actor care are “focul sacru”. Si McAvoy realmente arde pe scena.

“The Ruling Class” e o comedie autoironica si suprarealista, genul prin care britanicii aleg sa faca ei insisi misto de ei inainte sa se apuce altii. O distributie solida, fara greseli dar nici fara mari sclipiri pune in valoare un erou principal dement si demential in acelasi timp. Pe alocuri, ai senzatia ca rolul e un pretext pentru un demo reel care sa arate intreg registrul unui leading man – McAvoy canta musical, danseaza, face spume (literalmente), face scrima, rosteste discursuri ininteligibile asemenea lui Chaplin, e amant, asasin, pastor, ba chiar si Dumnezeu si, dupa ce a intrunit toate conditiile de mai sus, desigur, demn reprezentant al clasei conducatoare si membru in Camera Lorzilor.

the-ruling-class

Personajul sau, Jack Gurney, are o logica simpla si implacabila care argumenteaza natura sa divina – “When I pray to Him, I find I’m talking to myself.” Nebun de legat, dar mostenitor util, e readus la o oarecare dubioasa ratiune de alt nebun care se dovedeste mai nebun ca el si, inlocuind inocenta cu cinismul si nebunia cu cruzimea, isi gaseste, evident, locul potrivit in societate. In inalta societate.

Subiectul chiar nu conteaza prea mult, daca sunteti in Londra pana prin aprilie, incercati sa mergeti sa vedeti spectacolul James McAvoy. Biletele incep de la 15 GBP. Tot ce pot sa spun e ca nu am mai vazut asa ceva de la “Richard III” incoace, adica de la Kevin Spacey, si ca am un nou actor preferat. Sper ca anii care vin (McAvoy are doar 35 de ani) sa-i aduca rolurile pe care le merita si pe care le poate duce.

LE: McAvoy a fost nominalizat (și) pentru acest rol la premiile Olivier 2015 – echivalentul premiilor Tony de pe Broadway. N-a fost să fie, a câștigat Mark Strong, pentru ”A View from the Bridge”, despre care urmează să povestesc. Comparând cele două experiențe teatrale, nu pot să nu mă gândesc că victoria lui Strong a fost politică. De altfel, nimeni din presa britanică nu a îndrăznit să-i pună vreo etichetă de loser anul acesta lui McAvoy, oricât de ascuțită i-ar fi fost limba sau condeiul.

Advertisements

Questions? Comments?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: