Cyrano McBergerac

After the French movie starring Gerard Depardieu, one that stole our hearts and all the French movie awards, there could hardly be any production able to better express the whirlwind of emotions and moral values and intricate love liaisons and crushing inferiority complexes. The movie had it all, the perfect settings, the perfect protagonist, the perfect direction, the perfect music, it was all so perfect that I must have watched it at least 15 times and it is still one of my favourite movies ever.

It also pushed me to visit Rostand’s magnificent Villa Arnaga in Cambo Les Bains, a 19th century paradise complete with two gardens, one French and one English, superb peacocks, blooming hydrangeas and the golden Cesar feather won by Depardieu for his role. Oh, and a house built entirely on words.. those words.. those immortal words.

Still.. you have to trust James McAvoy.. Especially if you’ve ever seen him on stage. You have to trust that he will top perfection with something unexpected and raw and intense and engaging and jaw dropping. I did and then I did not.. I mean, this is my favourite play, it is long, and it’s in French, and it’s in rhymed verse that you end up learning by heart.. so how can you bring it to the new audiences?

The team that managed to pull this stunt went completely against everything that the French did.. I mean, typically British 🙂 Instead of the flamboyant and true to period scenography, there is.. basically.. nothing on stage. Half the cast is not Caucasian and yet they insist the play is still set in the 1640s so that makes you wonder.. not too much music, no props, not even the famous nose.. nothing. Just the words, cut down to their essence, just the words, aligned in verse, still rhyming but also rhyming with the modern times, uttered with such passion and confidence that yes, there’s Cyrano.. McBergerac, with a thick Scottish accent but all his glorious, original panache.

In the absence of any visual distractions, the focus is only on the words, and the words are able to stir and surprise and move and destroy and then heal with freshness and intensity and honesty that knows no space or time.

This is how it feels on stage, from the protagonist’s perspective, this is where you can see it until the end of February.. to celebrate the rhymed verse and the eternal beauty and overwhelming power of the words.

December 12, 2019 0

The Price

Tocmai s-au anunțat nominalizările la premiile Olivier la Londra. M-am bucurat mult să constat că trei dintre spectacolele pe care le-am văzut în ultimele șase luni se află printre potențialii câștigători. O să încep cu ultimul văzut, ”The Price”, la care am luat bilete la impuls, pentru că îl știu și îl iubesc de multă vreme pe David Suchet și pe micul ecran și pe scenă și pentru că eram curioasă să văd ”o comedie” de Arthur Miller.

David Suchet este acum nominalizat pentru rolul său David Solomon, o partitură care, pe Broadway, a fost interpretată acum ceva vreme de Danny deVito. Aici, însă, Suchet, cu care ne obișnuisem vreme de decenii în rolul lui Hercule Poirot, dar evreu lituanian fiind, interpretează un.. evreu lituanian. L-am mai văzut pe Suchet în travesti, în ”The Importance of Being Earnest” și replica ”Bayswater”, scuipată cu tot disprețul englezului față de o adresă… necorespunzătoare, a rămas pentru noi, până în ziua de azi, private joke.

Continue reading →

March 6, 2019 0

How I (almost) lost my husband to Sophia Loren

There’s been a lot going on lately and lots of stories to share here with friends or foes or whoever cares to read really, but one evening stands out because it was the time I (almost) lost my husband and 30 year best friend to a lovely Italian lady. Of 84.

It was the night Aldwych Theatre in London replaced one of its “Tina Turner” shows with another most powerful headliner, a true legend of the big screen and, in her own words.. una donna antica.. Sophia Loren..

Shows like these, extended live interviews on life and pursuit and happiness and career and whatnot.. are fleeting moments of joy, unmissable opportunities to share the glory of an era that is no more, when women were beautiful and perfectly composed and.. heartbroken mostly.. Continue reading “How I (almost) lost my husband to Sophia Loren” →

October 31, 2018 1

Istanbul 6.0

Am realizat ca am fost la Istanbul de sase ori in ultimii 20 de ani. Intre timp, populatia Turciei a crescut de la 62 de milioane de oameni la vreo 84, iar populatia orasului de la 12 milioane la vreo 18, daca stau sa ma iau dupa spusele taximetristilor putin stiutori de engleza de pe meleagurile otomane. Am vizitat cam tot ce era de vizitat, am incercat de mai multe ori – fara succes – sa testez delicatesele chef-ilor din oras. Pana la urma, de cate ori ajung acolo, ma trage ata tot spre cate o cantina de peste amarata – dar cinstita si cu mancare fabuloasa – ba catre o lokanta specializata doar in lahmacun si grill, ba cate o fabrica de paine care emana in jur mirosuri de aluat dospit, pus la copt, greu de suportat…

Au fost, totusi, cateva locuri noi pe care le-am descoperit de data aceasta, si altele pe care le-am revizitat dupa cativa ani cu mare placere. Chiar adiacent Hipodromului, unde anul acesta am prins un curcubeu dublu splendid si unde ne oprim intotdeauna sa mangaiem hoardele de pisici, am gasit Muzeul de Arta Turca si Islamica.

Continue reading “Istanbul 6.0” →

February 22, 2018 0

Ed Harris pe scena

Unul dintre motivele pentru care merg la Londra la teatru este mania mea de a compara experienta pe care o am cu un actor pe scena versus pe pelicula. De fiecare data sunt diferente importante, subtile, uneori scena imi confirma ce am vazut pe ecran, alteori nu, iar cateodata ma bulverseaza complet.

Pana acum, magnifici pe scena au fost doar patru – in experienta mea – Kevin Spacey, James McAvoy, Al Pacino si Helen Mirren. In aceasta ordine. Dezamagirile cele mai mari le-am trait cu Kristin Scott Thomas (de trei ori, deci nu mai am cum sa le consider intamplatoare) si cu Benedict Cumberbatch (da, în acel Hamlet). Iar de la piesa de teatru în care Damien Lewis isi construise intreg rolul incercand sa-l imite pe Pacino am iesit, pur si simplu, din sala.

Continue reading “Ed Harris pe scena” →

December 16, 2016 0

No Man’s Land la Wyndham Theatre

Toamna asta n-a fost prea generoasa cu spectacolele minunate la Londra, dar tot am reusit sa gasesc doua care sa ma scoata din casa la inceput de decembrie. Tuturor celor care ma intreaba in continuare ce naiba caut la Londra sa vad teatru le repet ca pot sa-mi cumpar bilete mai usor si mai din timp decat la teatrele romanesti; ca planificarea asta la care sunt obligata ma ajuta mult pe parcursul anului, pentru ca mereu am un sac de morcovi in fata ochilor si, prin urmare, orice trece mai usor; si, desigur, nu in ultimul rand, ci mai degraba in primul, ca numai la Londra am ocazia sa vad artisti cu adevarat exceptionali pe scena.

“No Man’s Land”, piesa lui Harold Pinter pusa in scena la Wyndham Theatre, ii reuneste dupa cativa ani pe Patrick Stewart si Ian McKellen. Prieteni buni, de-o viata, ambii au fost shakespearieni de calibru inainte sa fie consacrati drept capitanul chel, cu nume frantuzesc si salopeta grena cu negru, din “Star Trek” respectiv vrajitorul cu palarie tuguiata din “Lord of the Rings”.

Continue reading “No Man’s Land la Wyndham Theatre” →

December 13, 2016 0

Hallstatt – in buzunarul Alpilor sarati

La fel ca Mont Saint-Michel sau Colmar, Hallstatt e nelipsit în ultima vreme din topurile ”celor mai frumoase localitati mici pe care trebuie sa le vezi inainte sa mori”. Nu ma prea iau dupa topurile de pe internet, dar cand pozele prietenilor imi confirma ca imaginile de pus in rama sunt bazate pe realitate, nu stiu cum sa zic, deciziile se iau singure…

Am ajuns in Hallstatt la 23 de grade, fugind dintr-un Bucuresti care nu se hotara intre 34 si 37 de grade. Cu masina poti parcurge tot drumul cam in doua zile lungi, dar poti, la o adica, sa iei avionul de la Viena si sa continui de acolo, fie cu o masina inchiriata, fie cu trenul.

Oras protejat de UNESCO si copiat de chinezi inca din 2012, Hallstatt are o intrare secreta. Ca sa patrunzi printre casele cochete si cocotate pe coamele de piatra, trebuie sa lasi masina in parcarea principala, care are intotdeauna locuri chiar daca e intotdeauna plina si sa o iei pe jos sau cu un shuttle special care are experienta in a se strecura pe stradute vechi si inguste, pline de turisti la promenada. Mai precis, ca sa poti intra, trebuie sa iesi din oras, daca ar fi sa te iei dupa semnele din trafic… Continue reading “Hallstatt – in buzunarul Alpilor sarati” →

August 11, 2016 0

Celine Dion – turneul european

Multe semne de intrebare au planat asupra concertului de sambata seara, de la Paris, al lui Celine Dion. Dupa tragediile sale personale sfasietoare, era greu de crezut ca va regasi forta de a urca pe scena si, mai ales, de a-si infrange lacrimile innodate in barba cand aproape fiecare cantec pe care il are de cantat pare a avea o legatura cu Rene Angelil. In plus, Parisul in plin campionat european de fotbal oferea si el destula neliniste. Dar…

Am ales un titlu banal pentru ca altfel as fi scris titluri a la Click si Libertatea si ati fi zis ca am luat-o razna. Mai ales ca mare fan Celine Dion n-am fost niciodata. Dar…

Nu mi s-a intamplat pana acum sa plang necontrolat la doua cantece pe care nu le stiam, doar incarcandu-ma de emotia unei voci nepamantene si de reactia extraordinara a unei sali de 20.000 de oameni.

Nu am vazut vreun interpret care sa declare la inceput de concert ca nu se va schimba si nu se va misca de pe scena pe toata durata concertului pentru a pastra legatura cu publicul continuu, 2 ore. Si sa si faca asta.

Nu am auzit pe cineva capabil sa treaca de la ”It’s all coming back to me now” direct la refrenul din “Power of love” si la partea a doua a cantecului, care e, evident, cea mai grea.

Nu am vazut cantaret capabil sa cante fara pauza si fara o gura de apa timp de 90 de minute. Nu am vazut cantaret capabil sa-si inghita emotiile si durerea si din ele sa creeze un show pe cat de retinut ca desfasurare scenografica pe atat de dezlantuit la nivel vocal. Nu am vazut pana pe 25 iunie.

Continue reading “Celine Dion – turneul european” →

June 28, 2016 1

Un Dr. Faustus Kit dekit

Cand eram mica si o vedeam pe mama ca nu are nici o reactie dupa un film, o supa sau un desen de-al meu, o intrebam direct: cum ti se pare ca a iesit, mama? e, a iesit cat decat… Era semnul ei ca e politicoasa, dar ca vrea sa cam incheiem discutia.

Cam asa e si cu “Dr. Faustus” de la Duke of York Theatre din Londra, in care rolul titular e detinut de Kit Harington, pe care toata planeta il stie drept Jon Snow si despre care toti stim ca nu stie nimic.

Englezii, care sunt maestri in a vinde orice, inclusiv pielea ursului din padure, s-au gandit foarte bine ca, fix in perioada dintre sezonul 5 si sezonul 6 din Game of Thrones, ar merge sa-l vedem in viata pe Kit Harington pe una dintre scenele londoneze. Si, ca sa incep cu sfarsitul, s-au gandit bine. La final de spectacol, la iesirea artistilor (care, ce sa vezi, da chiar in strada principala) nu asteptau doar doua limuzine negre, ci si cohorte de admiratoare, gata sa-l invete pe Jon Snow a thing or two. Continue reading “Un Dr. Faustus Kit dekit” →

April 23, 2016 0

Tosca la Royal Opera House – renasterea si nasterea unui spectacol

Anul acesta am avut parte să retrăiesc, în ianuarie, bucuria sărbătorilor de Crăciun, cu un mănunchi de spectacole inspirate, de experiențe neprețuite și întâlniri de suflet. Am plecat spre Londra special ca să ajung pe 6 ianuarie, la Covent Garden, la una dintre repetițiile finale cu ”Tosca”, spectacolul creat de Jonathan Kent acum 10 ani, pentru Angela Gheorghiu.

Încă de pe atunci, era gata să-și asume rolul Floriei Tosca printr-un transfer de personalitate care nu îi e oricui la îndemână. ”Nu un tigru”, ci o femeie în toate nuanțele feminității: matură și adorată, dar adolescentină și nesigură pe sine; puternică, dar vulnerabilă în dragoste; șăgalnică, dar și calculată; geloasă, dar și lucidă; capabilă nu de un sacrificiu, ci de un șir de sacrificii… Pe scenă și chiar pe DVD, Angela Gheorghiu a fost și ESTE Floria Tosca – are până și occhi neri…

Continue reading “Tosca la Royal Opera House – renasterea si nasterea unui spectacol” →

January 20, 2016 0