Despre interviurile back to back sau press junkets

Ati citit, probabil, despre “scandalul” in care a fost implicat Robert Downey Jr., indraznind sa incheie abrupt un interviu cu un jurnalist britanic. El m-a facut sa-mi aduc aminte de primul an de profesie si de cateva lucruri pe care le-am invatat de atunci.

Lucram intr-o companie britanica (scotiana, de fapt) si inteleptii de peste Canal creasera un scenariu pentru inceperea activitatii pe fiecare cont. El implica organizarea unui sir de interviuri cu jurnalisti de business sau generalisti, in timpul carora clientul avea sa-si prezinte compania si, in subsidiar, si propria persoana. Pe vremea aceea inca mai credeam in expertiza si experienta de peste Canal si, ca proaspat angajat, nu deprinsesem inca prostul obicei sa intreb de fiecare data “de ce?” “la ce ne foloseste?”

Continue reading “Despre interviurile back to back sau press junkets” →

May 1, 2015 0

Kevin Spacey Salute

La inceputul lui 2008 (nu-mi vine sa cred ca au trecut sapte ani), prietena mea care locuia in Anglia a venit cu o veste care m-a lasat masca: la Old Vic, un teatru din Londra, de langa Waterloo Station, dintr-o zona mai putin frecventata si mai putin stralucitoare, urma sa se puna in scena “Speed the Plow” un text al lui David Mamet, cu Kevin Spacey si Jeff Goldblum. Pana atunci asociasem Londra cu musicalurile si, avand vesnic putin timp la dispozitie cand ajungeam acolo, nici prin cap nu-mi trecea sa mi-l petrec la teatru, la ce piesa s-ar fi nimerit.
Continue reading “Kevin Spacey Salute” →

April 20, 2015 0

Oamenii sau producția?

Am văzut ”Sweeney Todd”, filmul lui Tim Burton cu Johnny Depp și Helena Bonham Carter, până la capăt pentru că mă aflam într-o perioadă în care (în ciuda probelor evidente) credeam că Depp nu poate face nimic (prea) prost. Am suportat cu greu filmul, problema cea mai mare fiind legată de limitările vocale (ca să fiu politicoasă) ale lui Depp.

De asta, poate, anul trecut prin toamnă, când am primit într-un newsletter vești despre o producție a musicalului cu Bryn Terfel și Emma Thompson în rolurile principale, mi-a luat cam cinci minute să-mi cumpăr biletele și asta pentru că eram într-o ședință și trebuia să fiu atentă, în primul rând, la ce se discuta.

Când ai două staruri atât de mari în distribuție, nu prea mai rămâne mare lucru pentru producție, dar în acest caz creativitatea pură își spune cuvântul. Spectacolul începe convențional, cu alinierea protocolară a protagoniștilor în spatele pupitrelor cu partituri, cu coafuri perfecte și rochii de seară elaborate. Ești gata să treci peste asta și să-ți asumi pierderea teatrală pentru câștigul muzical, când totul explodează. Partiturile sunt zvârlite cât colo, aranjamentele florale de asemenea, rochia Emmei se desface în fâșii, iar coafura, ei bine… nici ea nu rezistă. Continue reading “Oamenii sau producția?” →

April 14, 2015 1

McAvoy Rulz

Marturisesc ca atunci cand am luat bilete la ”The Ruling Class”, cu James McAvoy la Trafalgar Studios, in Londra, n-aveam cine stie ce asteptari de la spectacol. Era o completare la ”Lacul Lebedelor” de la Royal Opera House, ocazie pe care o asteptasem multa vreme, de a o vedea pe imponderabila Natalia Osipova.

Nici povestea celor de la ”Trafalgar Studios” nu era de natura sa ma incurajeze prea tare, niste spatii mai putin conventionale, redate teatrului, deschise companiilor care nu aveau posibilitatea de a monta pe scene mai mari… in fine, stim si noi povestea, se intampla si in Bucuresti. Si, tot ca in Bucuresti, cand ajungi intr-un asemenea loc, ai cateodata revelatii.

Nu stiu cum au trecut doua ore si jumatate, nu stiu ce potiune magica a baut James McAvoy inainte de a urca pe scena, nu stiu cum Dumnezeu n-a mai fost pusa in scena piesa asta de la adaptarea ei pe ecran, in 1972 (cu Peter O’Toole in rolul principal) pana acum. Dar este, in mod cert, o partitura extraordinara pentru orice actor care are “focul sacru”. Si McAvoy realmente arde pe scena. Continue reading “McAvoy Rulz” →

February 23, 2015 0

Fantoma de la Opereta

Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi-am dorit prima oara bilete la premiera Operetei cu “Fantoma de la Opera” dupa ce am ascultat duetul Irina Baiant/Tiberiu Albu de la “Vocea Romaniei”. Pana atunci, marturisesc, atractia mea pentru musical-uri era minima. Teatru, da, opera, da, ceva la mijloc… nu, multumesc. Tineti cont de asta, ca si de faptul ca, in concluzie, va invit pe toti sa traiti experienta de la Opereta cu ochii si urechile voastre si apoi, daca aveti chef si timp, cititi si cele de mai jos.

Am pornit de la premisa, care s-a dovedit corecta, ca musicalul iti permite, totusi, sa faci descoperiri – actori care pot sa cante, cantareti care ar putea sa si joace. Voci cu personalitate, intr-un context considerabil mai elaborat decat cel al unui simplu concert. Dar voci mult mai putin omogene si mult mai putin formate sa creeze armonii sonore cum se intampla la opera. Deci nu, nu mi-au dat lacrimile de emotie in timpul vreunui duet sau vreunei arii, dar de cate ori aveam ceva de comentat, ma gandeam ca Gerrard Butler a fost ales sa joace (si a avut succes in) rolul Fantomei, in ecranizarea lui Joel Schumacher. Prin comparatie, Adrian Nour… Nu, de fapt, nu e nici o comparatie, Nour e foarte bun, Butler iti arata doar cat de mult poti intinde coarda cu castingul in musical. Pana aproape de punctul de rupere. Singurul lucru pe care i-l cerea lui Adrian un coleg “de banca” si de blogosfera langa care am stat – si care fusese si la premiera – era mai multa incredere in propriile forte vocale si mai multa incredere in puterea personajului pe care il reprezinta. Ceea ce, inteleg ca, de la reprezentatie la reprezentatie, se si intampla.

Continue reading “Fantoma de la Opereta” →

January 29, 2015 2

The Imitation Movie

Partea proasta atunci cand esti pasionat de filme si ai ajuns si la o varsta la care sa fi adunat suficiente experiente cinematografice e ca vezi filmele noi prin perspectiva celor pe care le-ai vazut mai demult. Ca atunci cand stii bine o limba straina si intrevezi expresiile in original dintr-o traducere mai putin fericita.

Nu se intampla tot timpul, dar se intampla des si nu m-as fi asteptat sa se intample in cazul unui film care are candidaturi importante la Oscar. Pe scurt, ca sa parafrazez cliseele copywritingului de promovare a filmelor “daca v-au placut “A Beautiful Mind”, “The King’s Speech” si “Sherlock”, o sa va stea in gat “The Imitation Game”. Veti tot astepta sa se intample ceva memorabil, sa va incerce o emotie, sa ramaneti cu ceva si dupa aceasta pelicula, de altfel elegant realizata si cu o distributie foarte puternica si… si nimic. Continue reading “The Imitation Movie” →

January 25, 2015 0

100% Electra – 0% electricity

Dintre piesele de teatru ale toamnei, ne-am mobilizat sa vedem la Londra doar ”Electra”, la Old Vic, cu Kristin Scott Thomas in rolul principal. Spectacolul avea toate premisele sa merite efortul. In ciuda mai multor experiente teatrale putin convingatoare, pastrez amintirea lui Scott Thomas in rolurile de cinema si am apreciat intotdeauna eleganta, ironia muscatoare, jocul temperat si tempestuos pe alocuri, cand era cazul. Pe scena, insa, n-am simtit nimic de la ea, in cele doua productii dupa piesele lui Harold Pinter in care am vazut-o. Speram ca in ”Electra”, intr-o scenografie minimalista, cu o partitura foarte intensa si intr-un format (circular, ca la ”Clarence Darrow”), care ia spectatorul partas la actiune, lucrurile o sa fie diferite.

Pentru ca nu sunt normala si caut intotdeauna experientele ”up-close”, am stat fix in primul rand, deschisa si dispusa sa intru in piesa cat si-ar fi dorit doamna Scott Thomas sa ma implice. Am un istoric de reactii emotionale extreme si la muzica si la teatru, daca ma atrage ceva definitiv, nu ma jenez sa las frau liber lacrimilor. Dimpotriva, cred chiar ca asta e menirea intregii experiente. Continue reading “100% Electra – 0% electricity” →

December 2, 2014 0

John Wick

Trailerul de la “John Wick” a fost unul dintre acelea care ne-au convins ca trebuie sa vedem filmul la cinema. Desi, cand ai o varsta, stii deja ca trailerele sunt instrumente de vanzare, si nu de simpla persuasiune.

Keanu Reeves - John Wick — Keanu Reeves – John Wick

Am sperat sa gasim in el o cutie cu bomboane, asa cum ni s-a mai intamplat in trecut cu filme despre care, daca povestesc acum cuiva sub 35-40 de ani, primesc in schimb priviri goale:

a fost odata ca niciodata “Payback”, cu un Mel Gibson incapatanat, rezistent la tarnoseala ca Liam Neeson, dar elegant si cu umor; si posesor de caine; scena de debut a filmului, care, daca nu ma insel, se petrece odata cu genericul, e senzationala pentru ca e montata de un editor de geniu; Continue reading “John Wick” →

November 9, 2014 0

Ruxandra Donose – ratiune si simtire

Solara, senina si serioasa in acelasi timp, Ruxandra Donose nu se incadreaza in tiparele a ceea ce noi numim, de obicei, “diva”, desi e evident ca in lumea operei exista, de multa vreme, un piedestal pe care sta scris numele ei. Cuvantul ”diva” e asa de departe de ea, incat nu am simtit nici una dintre noi nevoia sa-l mentionam, nici macar o singura data, intr-o discutie de aproape doua ore in care, altfel, am vorbit despre orice.

Are – sau este, dupa cum doriti – o voce maiestuoasa si agila, pe care poti efectiv sa o vizualizezi ca pe un brat de catifea de matase, de culoarea vinului de Bordeaux. Numara deja 50 de roluri intr-o cariera sclipitoare, dar fara ostentatie; plina de experimente si confirmari, dar ghidata de un instinct al constructiei metodice si rabdatoare.

Din familie de profesori si muzicologi, a invatat si a internalizat respectul si rigoarea in munca in asa masura, incat si astazi te surprinde cu pronumele de politete pe care le foloseste natural in discurs, cu modul extrem de inteligent cu care e capabila sa articuleze inefabilul scenei si al artei cantecului, cu calmul si cumpatarea cu care iti descrie momentele care i-au definit cariera si viata. Continue reading “Ruxandra Donose – ratiune si simtire” →

November 2, 2014 1

Schimb de dame

Oameni chibzuiti, care stiu ca biletele la spectacolele din 2015 se cumpara inca din 2014, englezii si americanii au inceput sa anunte ce se va intampla pe Broadway si in West End anul viitor. Iar agenda spectacolelor e chiar simpatica, pentru ca premierele din Londra trec Oceanul si ajung pe Broadway si vice-versa.

Primavara viitoare, americanii se vor bucura sa o vada pe Helen Mirren intrand inca o data in pielea Reginei, in piesa lui Peter Morgan, ”The Audience”. Spectacolul a avut premiera mondiala in 2013, la Londra, si e un tur de forta si pentru scenarist, si pentru protagonista. Montarea e simpla si foarte eleganta, castingul e perfect, singura problema a producatorilor fiind initial sa o convinga pe Helen Mirren sa-si reia inca o data rolul si colaborarea cu Peter Morgan dupa succesul cu ”The Queen”. E un spectacol inteligent si amuzant, o trecere in revista a audientelor pe care Elisabeta a II-a le-a tinut, cu regularitate, la Palat, cu toti prim-ministrii cu care a lucrat, din 1952 pana in prezent.

Experienta de a o vedea pe Helen Mirren in rolul Reginei pe scena si nu pe ecran e ireala, asa ca nu ma mir ca spectacolul a putut ajunge pe Broadway fie si pentru un numar mic de reprezentatii, din februarie pana in iunie anul viitor.

Alt export britanic este ”Skylight”, spectacolul care a avut premiera anul acesta la Londra, in formula Carrie Mulligan, Bill Nighy. Cronicile britanice n-au fost grozave, dar vina e impartita intre text si protagonisti. Avantajul nostru era ca il vedeam pentru prima oara pe scena pe Nighy si nu ne plictisisem defel de manierismele si excentricitatile lui, care sunt chiar ale lui. Pentru americani, portofoliul cinematografic al celor doi cred ca a atarnat greu in preluarea spectacolului si e posibil ca acesta sa aiba mai mare succes peste Ocean decat la el acasa, desi textul debordeaza de socialism.

La capitolul importuri e ”Sweeney Todd”, intr-o distributie care m-a facut sa comand biletele in cateva minute, fara sa ma mai gandesc prea mult la detalii. Dupa cateva reprezentatii pe coasta de Est, la Lincoln Center, Emma Thompson si Bryn Terfel (una dintre cele mai frumoase voci de bas/bariton ale lumii) vin in Londra, la Coliseum, pentru fix 13 spectacole in martie/aprilie anul viitor.

September 24, 2014 0