The Price

Tocmai s-au anunțat nominalizările la premiile Olivier la Londra. M-am bucurat mult să constat că trei dintre spectacolele pe care le-am văzut în ultimele șase luni se află printre potențialii câștigători. O să încep cu ultimul văzut, ”The Price”, la care am luat bilete la impuls, pentru că îl știu și îl iubesc de multă vreme pe David Suchet și pe micul ecran și pe scenă și pentru că eram curioasă să văd ”o comedie” de Arthur Miller.

2726

David Suchet este acum nominalizat pentru rolul său David Solomon, o partitură care, pe Broadway, a fost interpretată acum ceva vreme de Danny deVito. Aici, însă, Suchet, cu care ne obișnuisem vreme de decenii în rolul lui Hercule Poirot, dar evreu lituanian fiind, interpretează un.. evreu lituanian. L-am mai văzut pe Suchet în travesti, în ”The Importance of Being Earnest” și replica ”Bayswater”, scuipată cu tot disprețul englezului față de o adresă… necorespunzătoare, a rămas pentru noi, până în ziua de azi, private joke.

the-price-01

Dar rolul domnului Solomon, negustor de mobilă veche aflat el însuși la momentul la care este.. vechi.. a depășit cu mult orice așteptări am fi avut și de la piesă și de la interpretare. Suchet este sarea și piperul spectacolului, ciugulind rămășițele unei averi părintești de care niciunul dintre cei doi copii nu mai are nevoie, după cum se întâmplă.

Renunțarea e motiv de reuniune, de evocare a succeselor și insucceselor celor doi frați al căror tată nu mai există, iar diferențele enorme dintre ce consideră unii despre alții că au ”împlinit” și realitate sunt la fel de mari ca acelea dintre wall-urile noastre de Facebook și viața de zi cu zi. Iarba din curtea vecinului –  în speță, a fratelui – e întotdeauna mai verde, fantomele cu care facem cunoștință în copilărie ne urmăresc toată viața, fie că ne dăm seama fie că nu, iar cei dinafară ar face bine să nu se bage în istoriile de familie. Este unul dintre motive pentru care Suchet trebuie să joace o parte din piesă ”din camera cealaltă” și tot de acolo să intervină din când în când cu mostrele de înțelepciune nesolicitată de un umor nebun.

128885

Aproape că îmi pare rău că, din cauza unui singur rol, cariera de TV a lui Suchet o eclipsează puternic pe cea de teatru.. e nemeritat.. Și, desigur, îi țin pumnii să ia un Olivier.. îl merită din plin. Bilete se găsesc aici, iar dacă vă grăbiți, puteți să mai prindeți Londra fără viză..

*official photos by Nobby Clark

Questions? Comments?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: