How I (almost) lost my husband to Sophia Loren

There’s been a lot going on lately and lots of stories to share here with friends or foes or whoever cares to read really, but one evening stands out because it was the time I (almost) lost my husband and 30 year best friend to a lovely Italian lady. Of 84.

It was the night Aldwych Theatre in London replaced one of its “Tina Turner” shows with another most powerful headliner, a true legend of the big screen and, in her own words.. una donna antica.. Sophia Loren..

f985ab0eab05352e57fe792f188204e29cbeca11

Shows like these, extended live interviews on life and pursuit and happiness and career and whatnot.. are fleeting moments of joy, unmissable opportunities to share the glory of an era that is no more, when women were beautiful and perfectly composed and.. heartbroken mostly.. Continue reading “How I (almost) lost my husband to Sophia Loren”

Istanbul 6.0

Am realizat ca am fost la Istanbul de sase ori in ultimii 20 de ani. Intre timp, populatia Turciei a crescut de la 62 de milioane de oameni la vreo 84, iar populatia orasului de la 12 milioane la vreo 18, daca stau sa ma iau dupa spusele taximetristilor putin stiutori de engleza de pe meleagurile otomane. Am vizitat cam tot ce era de vizitat, am incercat de mai multe ori – fara succes – sa testez delicatesele chef-ilor din oras. Pana la urma, de cate ori ajung acolo, ma trage ata tot spre cate o cantina de peste amarata – dar cinstita si cu mancare fabuloasa – ba catre o lokanta specializata doar in lahmacun si grill, ba cate o fabrica de paine care emana in jur mirosuri de aluat dospit, pus la copt, greu de suportat…

double rainbow

Au fost, totusi, cateva locuri noi pe care le-am descoperit de data aceasta, si altele pe care le-am revizitat dupa cativa ani cu mare placere. Chiar adiacent Hipodromului, unde anul acesta am prins un curcubeu dublu splendid si unde ne oprim intotdeauna sa mangaiem hoardele de pisici, am gasit Muzeul de Arta Turca si Islamica.

tiem1

Continue reading “Istanbul 6.0”

No Man’s Land la Wyndham Theatre

Toamna asta n-a fost prea generoasa cu spectacolele minunate la Londra, dar tot am reusit sa gasesc doua care sa ma scoata din casa la inceput de decembrie. Tuturor celor care ma intreaba in continuare ce naiba caut la Londra sa vad teatru le repet ca pot sa-mi cumpar bilete mai usor si mai din timp decat la teatrele romanesti; ca planificarea asta la care sunt obligata ma ajuta mult pe parcursul anului, pentru ca mereu am un sac de morcovi in fata ochilor si, prin urmare, orice trece mai usor; si, desigur, nu in ultimul rand, ci mai degraba in primul, ca numai la Londra am ocazia sa vad artisti cu adevarat exceptionali pe scena.

no-mans-land-8671

“No Man’s Land”, piesa lui Harold Pinter pusa in scena la Wyndham Theatre, ii reuneste dupa cativa ani pe Patrick Stewart si Ian McKellen. Prieteni buni, de-o viata, ambii au fost shakespearieni de calibru inainte sa fie consacrati drept capitanul chel, cu nume frantuzesc si salopeta grena cu negru, din “Star Trek” respectiv vrajitorul cu palarie tuguiata din “Lord of the Rings”.

Continue reading “No Man’s Land la Wyndham Theatre”

Hallstatt – in buzunarul Alpilor sarati

La fel ca Mont Saint-Michel sau Colmar, Hallstatt e nelipsit în ultima vreme din topurile ”celor mai frumoase localitati mici pe care trebuie sa le vezi inainte sa mori”. Nu ma prea iau dupa topurile de pe internet, dar cand pozele prietenilor imi confirma ca imaginile de pus in rama sunt bazate pe realitate, nu stiu cum sa zic, deciziile se iau singure…

Am ajuns in Hallstatt la 23 de grade, fugind dintr-un Bucuresti care nu se hotara intre 34 si 37 de grade. Cu masina poti parcurge tot drumul cam in doua zile lungi, dar poti, la o adica, sa iei avionul de la Viena si sa continui de acolo, fie cu o masina inchiriata, fie cu trenul.

Oras protejat de UNESCO si copiat de chinezi inca din 2012, Hallstatt are o intrare secreta. Ca sa patrunzi printre casele cochete si cocotate pe coamele de piatra, trebuie sa lasi masina in parcarea principala, care are intotdeauna locuri chiar daca e intotdeauna plina si sa o iei pe jos sau cu un shuttle special care are experienta in a se strecura pe stradute vechi si inguste, pline de turisti la promenada. Mai precis, ca sa poti intra, trebuie sa iesi din oras, daca ar fi sa te iei dupa semnele din trafic… Continue reading “Hallstatt – in buzunarul Alpilor sarati”

Un colt de rai ”a l’ancienne”

Pe bulevardul Maresal Prezan, la nr. 4 A intri pe o alee in care te intampina mirosul de cetina chiar si in plina vara. In capat, protejata de un rond impunator de hortensii care isi fac de cap pentru ca au atata apa si atata umbra cata le trebuie, e o casa paralelipipedica, jumatate ziduri jumatate ferestre, unde isi are sediul un adevarat muzeu al modei somptuoase, teatrale si al accesoriilor de mare clasa.

E firesc, e casa doamnei Doina Levintza si a domnului Dan Coma, atelier, locuinta, showroom si spatiu de intalniri magice cum nu cred sa mai existe in Bucuresti. Bubu, bichonul alb, bucuros si zgomotos te intampina la usa indiferent pe ce buton te nimeresti sa suni. De la intrare dai peste piese artizanale de colectie, intr-un alandala relaxat si artistic, semn ca fiecare dintre ele si-a gasit locul natural, la un anumit moment, si de-acolo nu s-a mai clintit, lasand sa se adune straturi si straturi de obiecte, care mai de care mai interesante, care mai de care mai cu poveste.

Vin in casa din Maresal Prezan cu bucuria de a ma reintalni cu un loc extraordinar, in afara timpului, in care maiestria e judecata si pretuita la adevarata ei valoare, in care ai interlocutori minunati sa discuti frumosul, fie ca el se modeleaza in cristal, in bronz, in ulei sau acuarela, in lemn sau argint. Si mai ales in piele. Continue reading “Un colt de rai ”a l’ancienne””

Iubire cu OCD

Festivalul International de Teatru de la Sibiu nu e numai despre teatru. Surprizele cele mai mari mi le-au produs, in fiecare an, reprezentatiile de dans. Adica, la teatru ma asteptam, dar la dans de mare clasa, sincer, mai putin. Anul acesta nu a facut exceptie.

Am mers, intr-o companie selecta, tot la Fabrica de Cultura, unde parca a tunat si a adunat crema spectacolelor, pe Triajului 1-3, sa vedem OCD Love, spectacolul trupei israeliene L-E-V.

De la ei am si aflat ca LEV inseamna “inima”- cu alte cuvinte, oameni pregatiti inca din titlu sa exploreze profunzimile dramei sau elevatia extazului. O trupa de sase dansatori cu suflet si cu tehnica de atleti, yogini, practicanti de arte martiale.

Spectacolul debuteaza cu un solo care stabileste tonul intregii reprezentatii, respectiv te reduce la tacere si la niste periodice suspine de uimire pentru ca e imposibil sa nu te miste controlul miscarii, modul in care ea reverbereaza muzica pe scena, iluzia ca solista e double-jointed. Nu e.

Atinsa eu insami si de OCD si de Love, desfasurarea de forte si de forta a trupei israeliene mi s-a parut foarte explicita. E o transfigurare, in dans, a indoielilor si metodelor de supravietuire ale omului modern, care oscileaza intre dorinta de a-si controla existenta si de a-si lasa sufletul sa piarda controlul in iubire.

iubire-cu-nabadai-2

Continue reading “Iubire cu OCD”

Unde mâncăm în Sibiu?

Asta a fost una dintre întrebările pe care ni le-am pus când am ajuns la Sibiu pentru #fits2015. Nu din alte motive, dar dacă sunt locuri frumoase într-un oraș în care n-am mai ajuns de mult, chiar vreau să știu și chiar vreau să le văd. Perfect pentru un festival de teatru, Sibiul are toate principalele hoteluri situate central, foarte central și cel mai central. Și cam la fel se întâmplă și cu restaurantele, doar că aici, dacă nu te orientezi un pic înainte, riști să ratezi ce e foarte bun pentru ce e mediocru sau ce e foarte la îndemână.

Am căutat informații pe unde am putut, dar adevărul e că orice cronică are perspectiva ei, gradul ei mai mare sau mai mic de subiectivism, de prospețime și, uneori, chiar probleme de credibilitate. Așa încât, fără să am pretenția să vă dau sfaturi general valabile, vă spun ce mi-a plăcut la Sibiu și unde. Continue reading “Unde mâncăm în Sibiu?”

Tango Aereo la #fits2015

Cand ai doar un weekend la dispozitie ca sa savurezi un festival de teatru, e clar ca va fi rost de binging artistic si ca va trebui sa mergi pe mana prietenilor ca sa vezi cat mai mult din ce-i mai bun.

Tango Aereo a fost recomandarea unanima a celor ce stiu mai bine. O trupa live foarte buna – care m-a facut sa cred ca vad, pe langa un spectacol de dans, si un concert Gotan Project -, un vocalist cu un timbru fix asa cum trebuie (bonus, supratitrarea textelor) si sase dansatori extrem de talentati, hotarati sa arate cum, prins in chingi, tangoul se elibereaza, de fapt.

Credit photo: Dragos Dumitru
             Credit photo: Dragos Dumitru

Intregul spectacol creat de Brenda Angiel iti demonstreaza cum, daca pornesti cu un concept, acela al libertatii complete de miscare in toate directiile, poti deconstrui si reinterpreta un dans pasional si arhicunoscut pastrandu-i esenta. Asa se face ca, in spectacolul argentinienilor, povestea cu “it takes two to tango” n-a mai fost valabila. Pe scena, in valurile de fum care subliniau misterul (dar ne si faceau sa ne tinem respiratia), s-a dansat tango in 1, 2, 3, practic, in cati vrei. Continue reading “Tango Aereo la #fits2015”

Orașul cu mii de fețe și mii de pisici

N-am mai fost în Istanbul de șapte ani, și în toată această vreme i-am dus dorul. Cine trecea pe acolo îmi spunea că s-a schimbat, că e scump, că e murdar, că e aglomerat, că e agresiv, că așa și pe dincolo. Și totuși, de când am coborât din avion săptămâna trecută, cu toată forfota și cu tot amestecul bulversant de clădiri, mirosuri, oameni, flori, asfalt și pisici, m-am simțit imediat ca acasă. Nu ca acasă, acasă, ci ca și cum și Istanbulul mi-ar fi putut fi oraș de reședință.

Eram a patra oară în Istanbul și, cu setea turistică ostoită, mi-am permis de această dată să aleg ce vreau să văd și să revăd din oraș, ce vreau să las pe data viitoare și ce vreau să savurez. Continue reading “Orașul cu mii de fețe și mii de pisici”

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑