Pe bulevardul Maresal Prezan, la nr. 4 A intri pe o alee in care te intampina mirosul de cetina chiar si in plina vara. In capat, protejata de un rond impunator de hortensii care isi fac de cap pentru ca au atata apa si atata umbra cata le trebuie, e o casa paralelipipedica, jumatate ziduri jumatate ferestre, unde isi are sediul un adevarat muzeu al modei somptuoase, teatrale si al accesoriilor de mare clasa.
E firesc, e casa doamnei Doina Levintza si a domnului Dan Coma, atelier, locuinta, showroom si spatiu de intalniri magice cum nu cred sa mai existe in Bucuresti. Bubu, bichonul alb, bucuros si zgomotos te intampina la usa indiferent pe ce buton te nimeresti sa suni. De la intrare dai peste piese artizanale de colectie, intr-un alandala relaxat si artistic, semn ca fiecare dintre ele si-a gasit locul natural, la un anumit moment, si de-acolo nu s-a mai clintit, lasand sa se adune straturi si straturi de obiecte, care mai de care mai interesante, care mai de care mai cu poveste.
Vin in casa din Maresal Prezan cu bucuria de a ma reintalni cu un loc extraordinar, in afara timpului, in care maiestria e judecata si pretuita la adevarata ei valoare, in care ai interlocutori minunati sa discuti frumosul, fie ca el se modeleaza in cristal, in bronz, in ulei sau acuarela, in lemn sau argint. Si mai ales in piele.
Ca orice loc magic, e plin de tentatii la tot pasul. De la casetele din crocodil batran, deschis la culoare (si extraordinar de scump din acest motiv) la rucsacii care imbina pieile nobile cu mici fragmente istorice de tesatura populara din diverse regiuni ale tarii. De la shopping bag-urile moi care se lipesc de tine, se impacheteaza, se ruleaza si, in general te orbesc cu frumusetea culorilor si te ametesc cu mirosul de piele la dansatoarea chryselephantina pe care domnul Coma a gasit-o candva, la Nisa, si pentru care il invidiez sincer de fiecare data cand ii calc pragul.
La subsol e depozitul de piei si accesorii, in care, daca te incumeti, poti materializa, alaturi de domnul Coma sau de domnul Ionica, orice vis in materie de genti, pantofi sau accesorii. Un clutch din piton mat, cu rama si maner de colectie. O geanta barbateasca de voiaj ca in vremurile bune, cand se legau cu cureluse si catarame de spatele vreunei Hispano Suiza, un suport pentru butoni, sau pentru cravate, ca tot se poarta din ce mai putin si unii si altele.
Este, acolo, un respect pentru frumos, pentru munca migaloasa si maiestrita, pe care rarissim il mai gasesti astazi in oras, cand definitia artizanatului si a lucrului de mana au fost impinse sa acopere orori facute de plictiseala si vandute in targuri boeme efemere. E un respect pentru valoare si raritate, pentru stil si clasa, pentru ce este superb si fragil. In noua logica ilogica a lucrurilor, e insuficient sa spun ca tot ce e acolo e lucrat manual, indiferent cat de (sau motiv pentru care) perfecte sunt cusaturile, pliurile, liniile, formele.
Calitatea pieilor este extraordinara, iar cantitatea infima, asa incat nu ai sanse prea multe sa te intalnesti pe strada cu o geanta asemenea cu cea pe care o ai acasa. Domnul Coma colinda in fiecare an Italia, si pentru ca-i place, si pentru ca acolo gaseste cele mai frumoase piei naturale si cele mai noi gaselnite in materie de prelucrare a acestora – de la decupare cu laser la gravare, pictare, impletire, perfor, tratare la cald, tratare cu colagen (fara gluma) si asa mai departe.
Nu vreau sa va mai retin cu mai multe vorbe, va las cu imaginile din Maresal Prezan 4A si cateva mostre dintre creatiile superbe de acolo.
Sorana Savu 
Questions? Comments?