Fratii Brooks au ajuns si la Bucuresti

Nu mai tin minte cand m-am intalnit prima oara cu un magazin Brooks Brothers. Nu mai tin minte de cand stiu si admir marca si nici cate piese de imbracaminte am de la ei. Oricate ar fi ele, stiu ca le-am ales pentru ca vin extraordinar si sunt facute din niste materiale superbe. In care se spala la masina, casmir care nu intra la apa, lana cu matase care isi mentin si luciul si elasticitatea in timp, merinos italian fin si catifelat, camel hair. Nu mai discutam despre piele.

Brooks Brothers

Sunt americani, nu sunt englezi, cum ai putea crede dupa sobrietatea croiurilor si calitatea impecabila a materialelor. Sunt cei din spatele costumelor superbe pe care toti le-am remarcat in ”Mad Men”, dar si cei care au imbracat 39 din cei 44 de presedinti ai Statelor Unite. Sunt elitisti si democratici in acelasi timp, pentru ca ei au venit cu ideea unei camasi cu guler mai relaxat, din tricot, modelul care urma sa cucereasca lumea sub denumirea de polo shirt. Si au creat si primele costume ”de gata”. Si (pentru asta ii urasc) au asortat prima oara o camasa roz la un costum barbatesc. Continue reading “Fratii Brooks au ajuns si la Bucuresti”

Cum sa construiesti un teatru

Weekendul trecut am impartasit emotiile uneia dintre ultimele reprezentatii cu “Clarence Darrow”, one-man show-ul lui Kevin Spacey la Old Vic si, probabil, ultimul sau rol in calitate de director artistic al teatrului. Un spectacol de o intensitate extraordinara, de la inceput pana la final, in care, daca aveam impresia ca actorii “ard” in intervale de 1-2 minute intre “action” si “cut” si apoi se relaxeaza o perioada nedeterminata, ne-am convins cu totii de contrariu, pe parcursul a doua ore uluitoare, electrice.

Spacey paraseste Old Vic dupa 10 ani, lasand in urma un teatru renovat, bogat (cu o zestre de 20 de milioane de lire), invidiat (casierul de la Wyndham Theatre imi povestea cu oarecare obida ce repede se dau biletele la Old Vic), cu un program exceptional pentru tinerii actori ( Old Vic New Voices) si o suita impresionanta de evenimente de caritate sau de marketing cultural.

image Continue reading “Cum sa construiesti un teatru”

Nu e flamenco fara un sal…

Am descoperit salurile de flamenco prin 2000, mai precis atunci cand am vizitat pentru prima data El Pueblo Espanol, un fel de Muzeu al Taranului Roman, cocotat pe niste dealuri, in salbatica Barcelona. Casutele din satul spaniol gazduiau si atunci si acum negustori de produse artizanale, care mai autentice, care mai turistice, in fine, pentru toate gusturile. Ascuns in spatele unei terase acoperite enorme era micul magazin al lui Montse, mama salurilor si esarfelor spaniole.

Am ajuns sa o vizitez pe Montse de vreo trei ori in ultimii 10-15 ani, trec pe la ea de cate ori ajung in Barcelona, in parte ca sa vad ce minunatii mai adaposteste in magazin, in parte ca sa aud ce povesti mai insira. Nu are mai mult de 1,50, e bronzata si guraliva si tonica indiferent ca nimeresti sa-i treci pragul in cea mai arzatoare zi sau pe cea mai mohorata ploaie. Nu e nevoie sa vorbesti spaniola, ajunge sa intelegi si sa te intereseze salurile ei si imediat i se aprind ochii si se insufleteste povestindu-ti cate-n luna si in stele, de parca ultima data ai stat de vorba cu ea alaltaieri.

Image Continue reading “Nu e flamenco fara un sal…”

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑