A necklace fit for the Mother of Dragons

With the Emmys now over, we know there is a new record set for the most awarded TV show in all history – and the winner is… ”Game of Thrones”. No show can be so great without a lot of passion from all the members of its team. I talked a few weeks ago to Michele Carragher, who did the embroidery for all those fantastic costumes. This is an interview with Yunus & Eliza, another couple of talented artists, brought to the show to create those wonderful neck sculptures that remind us all Daenerys Targaryen is the Mother of Dragons. Here are their answers and – best of all, the necklaces are for sale here, but, quite understandably, there is a long waiting list.

How did Yunus meet Eliza?

In a foundry in West London.

Your creative story started with the Poseidon ring – which is said to be an ”accidental creation”. How did the ”accident” happen?

We didn’t intend to make a ring, rather a small sculpture, that we hollowed out from the back to make less heavy, and it was then a natural step to put a finger through…. Continue reading “A necklace fit for the Mother of Dragons” →

September 19, 2016 0

Manele culte

Ca multi dintre noi in ultima vreme, am inceput sa ma feresc deliberat si consecvent de experiente mizerabile – si in business si in afara lui. Daca ma duc la un spectacol, ma informez, ma pregatesc, ma incant in avans si vreau sa ma bucur de o experienta care sa ma emotioneze, sa ma incarce, sa ma inspire. N-as fi scris postul asta daca nu as fi trecut in 2016 prin trei asemenea ”spectacole” care mi-au provocat in cel mai bun caz stupoare si dezolare si in cel mai rau – dezgust.

Trei proiecte promovate serios, cu blazoane si nume mari s-au demonstrat a fi niste constructii calpe, de un grobianism feroce, facute pentru bucuria targului, pentru cateva chicoteli ieftine ale unui public venit in mare parte pe invitatii – deci, desigur, cu intarziere, dar si cu apetit pentru aplauze complezente la final.

Incep cu ultimul, pentru ca mi-a demontat pentru totdeauna un mit creat acum 20 de ani – acela al regizorului Andrei Serban. Opera Nationala Bucuresti a gazduit aseara, in ceea ce mai intai a fost si apoi n-a mai fost deschidere de stagiune, o opereta – ”Vaduva vesela”. Interpretata, aproape in exclusivitate, de artisti de la Opera Nationala din Iasi. Voci pentru care, asa cum n-am vazut nicaieri pe unde am fost, au fost necesare …microfoane, ca la musical, ca la muzica pop, ca la…noi la nimeni.

Campania anunta, ce-i drept, ca aceasta va fi o ”Vaduva Vesela” ce n-a vazut Parisul, dar conotatiile expresiei, de regula sunt pozitive. In retrospect, nu ma mir de ce n-ar vedea Parisul o asemenea concoctie dubioasa.

Afisul, precum productia, era semnat de un alt nume celebru – las la latitudinea voastra sa-i calculati valoarea estetica.

Continue reading “Manele culte” →

September 2, 2016 5

A modern fairy – Michele Carragher

I got caught up in the Game of Thrones in the 4^th season – binged it all up and then followed it week after week religiously. One of the details you notice as a fan is the rich texture of the costumes – clear indication that the production team is as much in love with the books as any of us. Yet finding the artists to create the wonderful clothes and armours, to imagine and deliver the fabulous embroidery on Cersei’s dresses in silk or leather or Daenerys’s blue dragonscale tunic is quite a feat in this day and age.

The eyes, brains and hands behind the magical embroidery on the GoT costumes belong to Michele Carragher, a young and very talented British artist, with an impressive portfolio of costume design for period and fantasy movies. Here are her thoughts on embroidery, creativity and the World of Costume in an exclusive interview.

You seem to have drawn inspiration for your wonderful embroidery work from many sources – from architecture to painting and jewellery. What is the one most important thing that you learned from each of these three?
Because I often want to create sculptural and 3 dimensional elements to my embroidery I find it really useful to look at architectural decoration, or jewellery as a starting point as it will be easier for me to visualise the embroidery for the particular piece I am working on, for example a lion, from an already sculpted shape.
I do however look to nature too, particularly if I want to capture movement within a piece. Within paintings I may be looking to the historical textiles and decoration within them, or it may be to look at how colours, mood and light have been captured by a particular artist.

You have worked both for Elizabeth I, where the need for historical accuracy was a bit stricter, and for Game of Thrones, which allows for more creativity? Which setup worked better for you – the one that provided more guidelines for your work or the one that left everything to your imagination?
For a historical drama like Elizabeth I there are usually documented references for you to draw on, in books, on the Net and in Museums, and you use all these to influence your designs but you don’t have to recreate pin point accurate embroideries, as there wouldn’t be time to do this. You are trying to create an impression of the style of work that is believable to the audience as belonging to the period you are portraying on screen and is suitable for the particular character’s status or narrative story. With a Fantasy like Game of Thrones you have more freedom to create designs as you are not restricted to a specific period in time.
Whatever genre of film you are working towards conveying a visual narrative to the audience to create a believable and understandable world, be it contemporary, fictional, factual or fantasy.
Out of the two productions I would say I prefer working on Game of Thrones as it has allowed me to present my own authorship within the designs I have created, this doesn’t take away any importance from my work on Elizabeth 1, I loved the challenge it presented me with the designs I had to conceive, and I really did enjoy working on this project due the Elizabethan era being such a great period of history to work on, with lots of rich encrusted decoration. Continue reading “A modern fairy – Michele Carragher” →

August 8, 2016 0

Celine Dion – turneul european

Multe semne de intrebare au planat asupra concertului de sambata seara, de la Paris, al lui Celine Dion. Dupa tragediile sale personale sfasietoare, era greu de crezut ca va regasi forta de a urca pe scena si, mai ales, de a-si infrange lacrimile innodate in barba cand aproape fiecare cantec pe care il are de cantat pare a avea o legatura cu Rene Angelil. In plus, Parisul in plin campionat european de fotbal oferea si el destula neliniste. Dar…

Am ales un titlu banal pentru ca altfel as fi scris titluri a la Click si Libertatea si ati fi zis ca am luat-o razna. Mai ales ca mare fan Celine Dion n-am fost niciodata. Dar…

Nu mi s-a intamplat pana acum sa plang necontrolat la doua cantece pe care nu le stiam, doar incarcandu-ma de emotia unei voci nepamantene si de reactia extraordinara a unei sali de 20.000 de oameni.

Nu am vazut vreun interpret care sa declare la inceput de concert ca nu se va schimba si nu se va misca de pe scena pe toata durata concertului pentru a pastra legatura cu publicul continuu, 2 ore. Si sa si faca asta.

Nu am auzit pe cineva capabil sa treaca de la ”It’s all coming back to me now” direct la refrenul din “Power of love” si la partea a doua a cantecului, care e, evident, cea mai grea.

Nu am vazut cantaret capabil sa cante fara pauza si fara o gura de apa timp de 90 de minute. Nu am vazut cantaret capabil sa-si inghita emotiile si durerea si din ele sa creeze un show pe cat de retinut ca desfasurare scenografica pe atat de dezlantuit la nivel vocal. Nu am vazut pana pe 25 iunie.

Continue reading “Celine Dion – turneul european” →

June 28, 2016 1

Iubire cu OCD

Festivalul International de Teatru de la Sibiu nu e numai despre teatru. Surprizele cele mai mari mi le-au produs, in fiecare an, reprezentatiile de dans. Adica, la teatru ma asteptam, dar la dans de mare clasa, sincer, mai putin. Anul acesta nu a facut exceptie.

Am mers, intr-o companie selecta, tot la Fabrica de Cultura, unde parca a tunat si a adunat crema spectacolelor, pe Triajului 1-3, sa vedem OCD Love, spectacolul trupei israeliene L-E-V.

De la ei am si aflat ca LEV inseamna “inima”- cu alte cuvinte, oameni pregatiti inca din titlu sa exploreze profunzimile dramei sau elevatia extazului. O trupa de sase dansatori cu suflet si cu tehnica de atleti, yogini, practicanti de arte martiale.

Spectacolul debuteaza cu un solo care stabileste tonul intregii reprezentatii, respectiv te reduce la tacere si la niste periodice suspine de uimire pentru ca e imposibil sa nu te miste controlul miscarii, modul in care ea reverbereaza muzica pe scena, iluzia ca solista e double-jointed. Nu e.

Atinsa eu insami si de OCD si de Love, desfasurarea de forte si de forta a trupei israeliene mi s-a parut foarte explicita. E o transfigurare, in dans, a indoielilor si metodelor de supravietuire ale omului modern, care oscileaza intre dorinta de a-si controla existenta si de a-si lasa sufletul sa piarda controlul in iubire.

Continue reading “Iubire cu OCD” →

June 23, 2016 0

Cinci femei si-o piesa

Am citit ”Pe aripile vantului” cand eram mica, pe vremea cand ai mei se intrebau ce naiba as putea intelege eu din cele doua volume scrise de Margaret Mitchell. Eheee… Filmul l-am vazut mult mai tarziu, dar evident ca am fost fascinata de Vivien Leigh. Iar ideea de a-ti face fuste sau rochii din draperii mi s-a parut intotdeauna foarte practica, mai ales daca ai draperii din brocart sau shantung de buna calitate. Cum avea Scarlett.

Saptamana asta am fost sa vad “Ultima conferinta de presa”. O piesa despre Vivien Leigh. Scrisa de Marcy Lafferty (o actrita americana), in disperare de cauza, intr-un moment in care nu gasea nici un text care sa ii puna in valoare expresivitatea si pasiunea pentru teatru. Altfel, Lafferty, cu studii serioase de balet si de teatru, ar fi ramas in istoria digitala doar prin faptul ca a fost, la un moment dat, sotia lui William Shatner, alaturi de care a si jucat, de altfel, in Star Trek…

La noi, “Ultima conferinta de presa” prinde viata prin intermediul Lamiei Beligan, care marturiseste ca piesa i-a fost recomandata de tatal sau. Recomandarea a fost inspirata, pe scena Lamia e fragila, frumoasa, seducatoare si nebuna cu convingere si sensibilitate.

Continue reading “Cinci femei si-o piesa” →

May 27, 2016 0

Un Dr. Faustus Kit dekit

Cand eram mica si o vedeam pe mama ca nu are nici o reactie dupa un film, o supa sau un desen de-al meu, o intrebam direct: cum ti se pare ca a iesit, mama? e, a iesit cat decat… Era semnul ei ca e politicoasa, dar ca vrea sa cam incheiem discutia.

Cam asa e si cu “Dr. Faustus” de la Duke of York Theatre din Londra, in care rolul titular e detinut de Kit Harington, pe care toata planeta il stie drept Jon Snow si despre care toti stim ca nu stie nimic.

Englezii, care sunt maestri in a vinde orice, inclusiv pielea ursului din padure, s-au gandit foarte bine ca, fix in perioada dintre sezonul 5 si sezonul 6 din Game of Thrones, ar merge sa-l vedem in viata pe Kit Harington pe una dintre scenele londoneze. Si, ca sa incep cu sfarsitul, s-au gandit bine. La final de spectacol, la iesirea artistilor (care, ce sa vezi, da chiar in strada principala) nu asteptau doar doua limuzine negre, ci si cohorte de admiratoare, gata sa-l invete pe Jon Snow a thing or two. Continue reading “Un Dr. Faustus Kit dekit” →

April 23, 2016 0

HoC #4

De patru ani, primavara mea incepe cu un weekend dedicat lui Kevin Spacey. Sunt fan declarat, de multa vreme, nu doar pentru cariera sa de actor de cinema, dar si pentru cea de teatru, pentru initiativele sale in beneficiul tinerilor actori, pentru ce a lasat in urma la Old Vic, pentru geniul sau in materie de fundraising si management.

De patru ani, campaniile de promovare care preced fiecare noua serie a House of Cards sunt, pentru mine, la fel de interesante ca serialul in sine. Echipa fabuloasa adunata in jurul lui Spacey isi propune, si reuseste, sa faca, de fiecare data, nefacute. Un serial de 50 de milioane de dolari livrat sezon cu sezon, direct pe internet. Un serial filmat in 4k. O pre-vizionare a primelor sase episoade dintr-un serial american, intr-un teatru englezesc. O schimbare a comportamentului de consum pentru toate serialele – de la watching la binging. O promovare a unui joculet pe telefon (Monument Valley) care le-a adus creatorilor nu numai o caruta de bani, dar si un contract cu Mercedes. Anul acesta, alt joculet, alte product placement-uri pe care va invit sa le descoperiti.

Continue reading “HoC #4” →

March 6, 2016 0

Tosca la Royal Opera House – renasterea si nasterea unui spectacol

Anul acesta am avut parte să retrăiesc, în ianuarie, bucuria sărbătorilor de Crăciun, cu un mănunchi de spectacole inspirate, de experiențe neprețuite și întâlniri de suflet. Am plecat spre Londra special ca să ajung pe 6 ianuarie, la Covent Garden, la una dintre repetițiile finale cu ”Tosca”, spectacolul creat de Jonathan Kent acum 10 ani, pentru Angela Gheorghiu.

Încă de pe atunci, era gata să-și asume rolul Floriei Tosca printr-un transfer de personalitate care nu îi e oricui la îndemână. ”Nu un tigru”, ci o femeie în toate nuanțele feminității: matură și adorată, dar adolescentină și nesigură pe sine; puternică, dar vulnerabilă în dragoste; șăgalnică, dar și calculată; geloasă, dar și lucidă; capabilă nu de un sacrificiu, ci de un șir de sacrificii… Pe scenă și chiar pe DVD, Angela Gheorghiu a fost și ESTE Floria Tosca – are până și occhi neri…

Continue reading “Tosca la Royal Opera House – renasterea si nasterea unui spectacol” →

January 20, 2016 0

A Christmas Carol la Londra

Am avut intotdeauna strangeri de inima cand citeam cartile lui Dickens. Le-am citit copil fiind, pe vremea cand inghetam la coada la portocale in fiecare iarna si imi incepeam ziua cu ceai si o felie de paine cu margarina (de aici, pana in ziua de azi, aversiunea mea profunda pentru micul dejun; stiu, nutritionistii o sa-mi sara in cap, nu dati cu parul, orice ati face tot nu-mi schimbati parerea). Ideea e, chiar si pe vremea aceea, sordidul din cartile lui, traumele prin care trec copiii, personajele malefice, dezgustatoare, odioase de-a dreptul ma infiorau.

De la un punct incolo, am renuntat. M-am indreptat spre carti mai apropiate de varsta mea, care ma ajutau sa visez in loc sa-mi hraneasca cosmarurile si, ulterior, rar am mai pus mana pe Dickens.

Dar m-am dus cu incredere sa vad A Christmas Carol la Londra, pentru Jim Broadbent. Continue reading “A Christmas Carol la Londra” →

January 18, 2016 0