Dupa PR Forum

Chiar dupa PR Forum, am avut o discutie cu Alex Mihaileanu pornita de la postul acesta. Alex ne reamintea ca radem, vorbim, dar raman in continuare in ograzile agentiilor de PR o multime de probleme care nu se rezolva, desi au recurenta ZILNICA, desi vorbim despre ele de vreo 15 ani, desi ele scot din sarite partenerii de discutie ai agentiilor de PR (jurnalisti si, mai nou, si bloggeri), desi ei ne-o spun sus si tare de foarte multa vreme.

God is in details – a fost unul dintre dictoanele pe care le-am inclus in prezentarea noastra despre strategiile pe FB, la capitolul “bun simt”. Pentru ca exact genul asta de lucruri tind sa se uite sau se paseaza sau se ignora cu desavarsire in mediile “rarefiate” unde discutam despre “lucruri mari”. Ca dupa aceea, evident, sa ne impiedicam in prima baltoaca de la coltul blocului.

Avem o colega de birou care, cu background de presa de 9 ani, a continuat vreme indelungata sa primeasca mesaje, comunicate, telefoane de follow up de la o multime de agentii de PR, desi nu mai aparea de mult in caseta redactionala a revistei pentru care lucrase.

Am avut la interviuri o multime de candidati care ne povesteau cum experientele lor de internship, in case si mai mari si mai mici includeau, invariabil, telefoane de follow up dupa invitatii la evenimente sau dupa comunicate de presa, aceasta din urma activitate fiind una dintre cele mai nesuferite si cele mai hulite de presa. Si pe care, tinerii respectivi, o mentionau cu incredere drept “experienta profesionala”.

Primim periodic de la institutii din Statele Unite oferte “tentante” de baze de date de sute de jurnalisti proaspete si eficiente. Poate asta ne-o face sa credem ca povestea cu bazele de date e chiar “profi”, desi la ei, agentiile care lucreaza la nivel national chiar au de-a face cu sute si mii de oameni, in timp ce la noi jurnalistii/bloggerii cheie nu sunt nici pe departe atat de multi cat sa nu-i stii pe fiecare in parte, macar la nivel de FB daca nu personal.

“Bazele de date de jurnalisti” nu sunt “baze de date”. Sunt liste de nume si de contacte, care corespund unor persoane vii, articulate, cu simt critic, cu exercitiul comunicarii, care stiu exact cand au fost tratate “vrac” si nu reactioneaza bine la asemenea tratament. Sper ca aici puteti vedea unde sunt ironica si nu trebuie sa includ prea multi smileys.

Follow-up-ul, oricat de mult timp ar cere, nu e o sarcina pentru un intern. Implicarea seniorilor pe follow-up-ul la evenimente, atunci cand este cazul, mai ales daca participa la evenimentele acelea, nu e facultativa. Nu iti cade rangul sa vorbesti cu oamenii pe care oricum o sa-i intalnesti intr-un eveniment cat de curand, pe care oricum ii cunosti si cu care lucrezi de multa vreme. Ok, n-avem cum sa stim, n-am avut si nu vom avea interni niciodata, nu ne place sa avem in agentie oameni carora sa le cerem sa lucreze cot la cot cu noi, dar pe care sa nu-i platim cu lunile.

Verificarea “bazelor de date” cu jurnalisti nu se face sunand jurnalistii si intrebandu-i “dar mai lucrati acolo? dar ce adresa de e-mail aveti? dar cum il cheama pe domn’ director?” Suntem oameni de comunicare, ar trebui sa ne prindem ca asta nu e in regula.

Putem sa vorbim cat vrem la evenimente despre ce va sa vie – si, Alex, evenimentele de continut ale industriei nu sunt chiar asa de multe cat crezi 🙂 – dar asta nu ne scuteste de a tine cont si a tine in frau derapajele. Zi de zi, pentru ca asta e meseria pe care ne-am ales-o.

God is in details. Always.