Fata si bunica

Oriunde te-ai afla, din orice natie ai face parte, oricati bani ai face sau ti-ai dori sa faci, conteaza tare mult cum alegi sa-i faci. Ce alegi sa faci in fiecare zi si cat de mult alegi sa pui din tine in ceea ce faci se vede. Si pentru tine, si pentru cei din jurul tau. Saptamana trecuta am fost in Amboise, locul unde a ales sa-si sfarseasca zilele Leonardo da Vinci (nascut in Toscana, logic, finalul calatoriei nu putea fi decat Valea Loarei). E un mic oras, regal de altfel, care traieste din turism, valorificand in fel si chip faptul ca este localizat in ceea ce francezii numesc Les jardins de France.

photo

Afacerile din orasel sunt legate de turism sau de arta – si multe locuri sunt detinute, din generatie in generatie, de aceeasi familie.

Cautant un loc unde sa mancam, ideal in afara spatiului exclusiv turistic, am dat peste un restaurant care parca facea eforturi disperate sa ramana ascuns. Cu sapte mese in interior si inca vreo cinci intr-un spatiu impropriu numit terasa (era, de fapt, un capat de strada neumblata), ”La fourchette” propunea bucatarie de casa.

Branding intr-un asemenea spatiu? Mais bien sur. Cateva dintre grinzile vechi si deformate de sutele de ani trecuti peste ele erau vopsite in rosu, dupa cum erau si cateva dintre oalele emailate, asezate strategic in bucatarie, pe langa cele functionale, din inox. Furculita din sigla restaurantului era fix aceeasi furculita pe care o regaseai pe masa, printre tacamuri. Iar alba cu nasturi marunti, rosii, era si uniforma bucataresei, bunica dupa cum parea.

Seara de seara (n-am rezistat si am revenit) cele 12 mese erau rezervate, si asta nu era vreo strategie de marketing care sa sublinieze exclusivismul, ci rezultatul faptului ca ”mergea vorba”. Francezi, dar si englezi, americani si … romani… in spatiul mititel ne bucuram cu totii de deliciile unei bucatarii simple si cinstite, unei ospitalitati relaxante si pe alocuri studiate, dar si hranite de magia locului. Si vedeam cum se spunea de foarte multe ori ”nu” clientilor, pentru ca placinta cu mere are doar atatea portii si bucata de branza de capra pentru salata e calculata doar pentru azi, ca sa fie proaspata (da, chestia asta e valabila si pentru branzeturile cu mucegai, tavalite prin cenusa, care miros ingrozitor si arata la fel de oribil, dar sunt cele mai bune specialitati de capra).

Bunica si nepoata nu pareau sa faca o avere din administrarea ”Furculitei”, dar locul era primitor ca acasa, mancarea era buna ca acasa si totul era… ca acasa. Iar zambetele lor nu aveau nimic de-a face cu programele de training care ”proceseaza” personalul din turism si restauratie.

Advertisements

Questions? Comments?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: