Angela si Adriana

In martie anul trecut aveam, chiar de Martisor, o intalnire de o ora cu Angela Gheorghiu, care marca un inceput de primavara fabulos. Si era baza pentru acest articol. Un an mai tarziu, am revazut-o pe scena Operei din Viena intr-unul dintre rolurile care i se potrivesc ca o manusa – pentru ca alterneaza flirtul cu drama, capriciul cu emotia nedisimulata, iubirea cu durerea – aratand, in numai cateva ore, culorile Angelei. E vorba despre Adriana Lecouvreur, o opera care vede rar luminile scenei, dar care poate cu usurinta imbogati o seara de primavara prin fluenta muzicii si opulenta scenografiei si a costumelor.

Adriana Lecouvreur

Recunosc, am o slabiciune pentru crinoline – dupa cum cred ca are orice femeie care a crescut citind povesti cu zane si printese. Costumele sunt superbe si ar putea decora scena si daca, in rest, n-ar mai fi nimic altceva sa le sustina. Angela Gheorghiu conduce stralucit o distributie nu tocmai omogena, dar care functioneaza bine in spectacol si rezerva surprize placute – cum e cazul mezzosopranei Elena Zhidkova in rolul Principesei de Bouillon. Iar publicul – foarte international, daca mi-e permisa exprimarea – apreciaza, evident, pe fiecare, pe masura.

Dupa o absenta indelungata, care nu i se datoreaza, Angela Gheorghiu devine, in numai cateva luni, rasfatata operei vieneze. Trecand peste spectacolele sold out cu luni inainte, peste intensitatea aplauzelor, ovatiilor, peste flori si peste micile omagii pe care le primeste pe scena, aprecierile oamenilor din teatru sunt cele mai importante: anul trecut, unul dintre casieri imi spunea ca n-a vazut in peste 50 de spectacole o Floria Tosca atat de buna ca aceea a Angelei. Anul acesta Angela Gheorghiu poarta, mai mult sau mai putin de una singura, spiritul Adrianei Lecouvreur de la Londra (unde a fost creata, in jurul ei, productia in 2010) la Viena (unde pe 12 martie e ultimul spectacol) si de acolo la Paris si mai departe.

Dupa spectacol, Angela s-a intors pe scena ca sa raspunda intrebarilor unei echipe de televiziune din Croatia. Evident, am tras cu urechea fara jena, in timp ce savuram intens momentul nepretuit de prezenta intr-un loc tabu, in spatele cortinei, printre schele si cabluri, pe podelele din lemn uscat, marcate de semnele colorate ale scenografilor. La intrebarea reporterului ”de ce anume e nevoie ca Adriana sa apara mai des pe scenele operelor”, Angela raspundea ”de o cantareata”. Asa cum se intampla si cu Tosca (un rol considerat mai degraba potrivit vocilor dramatice, mature), si Adriana capata o labilitate si o vulnerabilitate evidente, o stralucire eterica si o emotie intensa, foarte usor transmisibila, mai ales in ultimul act, pentru ca, in aceasta distributie, spectacolul are parte de „o cantareata”.

O arie pe care am ascultat-o pe disc sau in concert de nenumarate ori, pe care o anticipez de la inceputul ultimului act, ”Poveri fiori”, imi aduce lacrimi in ochi pentru context, pentru modul diafan si sfasietor in care se compune, pe scena, sub ochii mei deznodamantul, muzical si teatral.

M-am bucurat din nou, la inceputul lunii martie, de prezenta, talentul si arta Angelei Gheorghiu – deci si primavara asta tot fabuloasa trebuie sa fie.

Advertisements

Questions? Comments?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: