Oamenii sau producția?

Am văzut ”Sweeney Todd”, filmul lui Tim Burton cu Johnny Depp și Helena Bonham Carter, până la capăt pentru că mă aflam într-o perioadă în care (în ciuda probelor evidente) credeam că Depp nu poate face nimic (prea) prost. Am suportat cu greu filmul, problema cea mai mare fiind legată de limitările vocale (ca să fiu politicoasă) ale lui Depp.

De asta, poate, anul trecut prin toamnă, când am primit într-un newsletter vești despre o producție a musicalului cu Bryn Terfel și Emma Thompson în rolurile principale, mi-a luat cam cinci minute să-mi cumpăr biletele și asta pentru că eram într-o ședință și trebuia să fiu atentă, în primul rând, la ce se discuta.

Sweeney Todd 2

Când ai două staruri atât de mari în distribuție, nu prea mai rămâne mare lucru pentru producție, dar în acest caz creativitatea pură își spune cuvântul. Spectacolul începe convențional, cu alinierea protocolară a protagoniștilor în spatele pupitrelor cu partituri, cu coafuri perfecte și rochii de seară elaborate. Ești gata să treci peste asta și să-ți asumi pierderea teatrală pentru câștigul muzical, când totul explodează. Partiturile sunt zvârlite cât colo, aranjamentele florale de asemenea, rochia Emmei se desface în fâșii, iar coafura, ei bine… nici ea nu rezistă. Continue reading “Oamenii sau producția?”

Schimb de dame

Oameni chibzuiti, care stiu ca biletele la spectacolele din 2015 se cumpara inca din 2014, englezii si americanii au inceput sa anunte ce se va intampla pe Broadway si in West End anul viitor. Iar agenda spectacolelor e chiar simpatica, pentru ca premierele din Londra trec Oceanul si ajung pe Broadway si vice-versa.

Primavara viitoare, americanii se vor bucura sa o vada pe Helen Mirren intrand inca o data in pielea Reginei, in piesa lui Peter Morgan, ”The Audience”. Spectacolul a avut premiera mondiala in 2013, la Londra, si e un tur de forta si pentru scenarist, si pentru protagonista. Montarea e simpla si foarte eleganta, castingul e perfect, singura problema a producatorilor fiind initial sa o convinga pe Helen Mirren sa-si reia inca o data rolul si colaborarea cu Peter Morgan dupa succesul cu ”The Queen”. E un spectacol inteligent si amuzant, o trecere in revista a audientelor pe care Elisabeta a II-a le-a tinut, cu regularitate, la Palat, cu toti prim-ministrii cu care a lucrat, din 1952 pana in prezent.

Experienta de a o vedea pe Helen Mirren in rolul Reginei pe scena si nu pe ecran e ireala, asa ca nu ma mir ca spectacolul a putut ajunge pe Broadway fie si pentru un numar mic de reprezentatii, din februarie pana in iunie anul viitor.

Alt export britanic este ”Skylight”, spectacolul care a avut premiera anul acesta la Londra, in formula Carrie Mulligan, Bill Nighy. Cronicile britanice n-au fost grozave, dar vina e impartita intre text si protagonisti. Avantajul nostru era ca il vedeam pentru prima oara pe scena pe Nighy si nu ne plictisisem defel de manierismele si excentricitatile lui, care sunt chiar ale lui. Pentru americani, portofoliul cinematografic al celor doi cred ca a atarnat greu in preluarea spectacolului si e posibil ca acesta sa aiba mai mare succes peste Ocean decat la el acasa, desi textul debordeaza de socialism.

La capitolul importuri e ”Sweeney Todd”, intr-o distributie care m-a facut sa comand biletele in cateva minute, fara sa ma mai gandesc prea mult la detalii. Dupa cateva reprezentatii pe coasta de Est, la Lincoln Center, Emma Thompson si Bryn Terfel (una dintre cele mai frumoase voci de bas/bariton ale lumii) vin in Londra, la Coliseum, pentru fix 13 spectacole in martie/aprilie anul viitor.

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑