Oresteia – back to the future

A treia piesa pe care am vazut-o la Londra a fost ”Oresteia”. Fara nume arhicunoscute in distributie (poate cu exceptia Jessicai Findlay, din Downton Abbey), dar cu cronici unanim extraordinare, ceea ce e foarte rar. Veneam dupa o ”Elektra” foarte dezamagitoare la Old Vic, a treia sau a patra experienta esuata cu Kristin Scott Thomas care, altfel, pe pelicula e minunata. In plus, personal nu sunt adepta adaptarilor radicale, care iau situatii istorice bine cunoscute si incearca sa le drapeze in straie moderne.

Aici, macar, remake-ul era complet, o deconstructie mai degraba decat o redecorare. Scenografia mi s-a parut orwelliana, simpla, sumbra, nu minimalista ci exact atat cat trebuie si… repetitiva – aceleasi piese de recuzita compunand decoruri diferite si recreand spatii despartite in timp. Costumele, si ele, cu codurile lor de culoare, se decodificau prin recurenta. Ok, mai aveti putin si nu mai intelegeti nimic din ce scriu.

Paranteza – Ha, acum descopar ca regizorul, Robert Icke, a pus in scena un ”1984” acum doi ani, deci spiritul orwellian n-a fost din intamplare prezent in ”Oresteia”. Mai mult, spectacolul a fost marketat ca o concurenta directa la cele mai bune seriale din ultimii ani (Part The Godfather Part Breaking Bad/ alternativa la The Sopranos). Eu l-am vazut mai aproape de ”House of Cards”, dar lumea teatrului din Londra se fereste, din motive care-mi scapa, sa treaca prin calea sau sa mentioneze numele/proiectele lui Kevin Spacey. Si cu asta am inchis paranteza.

Icke realmente rescrie Oresteia, eliminand complet corul, schimband modul in care se deruleaza lucrurile, dar pastrandu-le esenta. Intocmai cum observa unul dintre cronicari ”ar fi putut fi un act de distrugere, dar este, de fapt, o revelatie”. Totul incepe sa capete sens modern, nuante de gri, profunzime si ajungi la concluzia ca tragediile universale sunt universale in esenta, dar nu e rau ca, din cand in cand, o data la 1000 de ani macar, sa le actualizezi un pic.

Oreste isi revendica prezenta in titlu prin faptul ca devine principal narator. Un narator chinuit de amintiri, traumatizat de-a dreptul (perfect de inteles, pentru spectatorul modern), care deapana povestea in fata psihoterapeutului cu durere si nesiguranta, sporind si mai mult senzatia ca nimic nu e alb si negru.

Klytemnestra este, probabil, personajul care beneficiaza cel mai mult de pe urma redesenarii firului narativ. Am privit-o multa vreme ca pe un personaj ingrat si inexplicabil, incapabil de loialitate, luand de buna premisa (aberanta) ca sacrificiul copilului ei, Iphigenia, era ceva necesar pentru ”the greater good”. Mitologia e atat de plina de sacrificii ale femeilor (cat mai tinere si mai frumoase cu atat mai bine), ca ajungi sa te desenzitivizezi serios daca o parcurgi cat esti copil. Intre timp am trecut de la fatalismul infantil la un feminism temperat (zic eu), asa ca brusc repozitionarea Klytemnestrei mi se pare cat se poate de justa.

©Alastair Muir 06.06.15
               ©Alastair Muir 06.06.15

Ajuta mult si faptul ca, pana spre final, totul se petrece ”in casa”, in familie. Tot sirul de intamplari groaznice sunt… violente domestice, acte de nerostit petrecute in locul in care trebuie sa te simti cel mai in siguranta, alaturi de oamenii in care ai cea mai mare incredere. Desigur, factorii externi influenteaza si ataca familia, dar in final, ce e mai rau ti se trage de la cine ti-e mai drag.

©Alastair Muir 06.06.15
             ©Alastair Muir 06.06.15

Regina e pragmatica, dar nu uita si nu iarta. Sacrificiul Iphigeniei e tratat in cheie moderna, cu mijloace ”umane” care nu lasa loc la durere, pentru ca e suficienta durere in sufletul parintilor. Agammemnon, cu toata dimensiunea eroica pe care o vedem in proiectiile exterioare, acasa e un tata distant si un sot slab, incapabil sa-si protejeze propria familie, dar cu pretentia de a-si proteja intregul popor.

Macelarita printr-un sacrificiu al carui sens nu-l asimileaza (Iphigenia e trup din trupul ei), Klytemnestra imbraca haina dreptatii (o roba visinie) cand il omoara pe Agammemnon si da, dupa moartea lui, are macar motive de usurare, daca nu de bucurie de-a dreptul. Interpretat de acelasi actor ca si Agammemnon, Aegystus e, mai degraba o ”functie” pentru ea – este ”consortul”, oricine ar fi el.

Scormonind prin amintiri, pe parcursul unui interogatoriu care e mai crud decat orice pedeapsa fizica, Oreste realizeaza (si realizam si noi ca n-ar fi cu totul imposibil) ca Elektra este, de fapt, un alter-ego. O proiectie feminina care continua sa traiasca alaturi de ”familie”, mestecand ororile petrecute in jurul ei, incapabila de actiune si asteptand momentul razbunarii – al justitiei. Proiectia masculina, Oreste, cel capabil de actiune, e cel care restabileste, dintr-o anumita perspectiva, balanta dreptatii, prin uciderea mamei sale. In fond, o dezechilibreaza complet, pentru ca nu face decat sa arate ca razbunarea unei femei e o crima, in timp ce cea a unui barbat e un act de justitie.

Eve-Benioff-Salama-Lia-Williams-Ilan-Galkoff-Angus-Wright-in-Oresteia.-Almeida-Theatre.-By-Manuel-Harlan-700x455

Tribunalul adunat in finalul piesei e de aceeasi parere – barbati versus femei decid ca Oreste e nevinovat pentru faptele lui, ducandu-ne inapoi in timpul si spatiul lui Eschil si lasandu-ne sa plecam acasa cu propriile noastre judecati, puternic zguduite dupa audierea ambelor parti.

Spectacolul dureaza trei ore si jumatate, scaunele din Trafalgar Studios sunt inguste si incomode ingrozitor, dar ca un facut, in spatiul acela parca se aduna toate experientele teatrale de neuitat de anul acesta din Londra. La final, toata lumea a tasnit ca la un semnal in picioare, aplaudand si aclamand, si jur ca nu era din cauza scaunelor. Nu cred in unanimitate pentru ca e foarte rar justificata, dar in acest caz chiar este.

”Oresteia” mai e in oras pana in noiembrie, puteti cumpara pe net bilete mai simplu decat pentru piesele din Bucuresti. Asa cum faceam asta primavara cand va rugam sa nu ratati ”The Ruling Class” fac si acum. Mergeti, vedeti si meditati!

Advertisements

Questions? Comments?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: